Grupul Volkswagen a luat o hotărâre radicală în privința investițiilor în marca VW

Publicat: 13 10. 2015, 13:11

Noul board al mărcii Volkswagen a decis că vehiculele diesel „vor fi echipate cu sisteme de evacuare a emisiilor care folosesc cea mai bună tehnologie pentru mediu”.

Astfel, vehiculele diesel destinate Europei și Americii de Nord vor fi prevăzute cu tehnologie SCR și AdBlue, cât mai curând posibil.

Brandul se va concentra totodată mai mult pe dezvoltarea de modele hibrid și electrice. Noua generație a modelului premium Phaeton va fi electrică. În plus, brandul VW va accelera programul de eficientizare a operațiunilor.

Producătorul auto german a recunoscut pe 18 septembrie că a instalat un soft ilegal pe 11 milioane de automobile diesel, pentru reducerea emisiilor poluante ale motoarelor în timpul testelor. Scandalul a dus la înlocuirea directorului general al grupului și a altor directori din conducerea de vârf a grupului, precum și la scăderea capitalizării VW cu circa 33 de miliarde de euro.

Volkswagen a încercat să limiteze daunele, dar Standard & Poor’s a retrogradat luni ratingul pe termen lung al grupului, măsură care va crește costurile de finanțare ale producătorului auto.

VW a bugetat pentru trimestrul al treilea costuri de 6,5 miliarde de euro pentru finanțarea unei campanii de rechemări în service a 11 milioane de automobile diesel, pentru înlocuirea softului ilegal, care va avea loc în 2016.