În ce țară va fi produs modelul Buick Cascada
Modelul Cascada a fost lansat anul trecut sub brandul Opel, iar varianta Buick va fi vândută în SUA, informează inautonews.com. Cascada va fi asamblat în fabrica din Polonia și va fi vândut în Australia și Noua Zeelandă, sub marca Holden. „Cascada reprezintă un „triplet” de modele decapotabile pentru trei continente”, a declarat Karl Thomas Neumann, directorul executiv al Opel Group.
Buick Cascada a fost prezentat oficial în cadrul North American International Auto Show (NAIAS) de la Detroit. Prima decapotabilă lansată de Buick în ultimii 25 de ani reprezintă, de fapt, o versiune rebrănduită a modelelor Vauxhall/Opel Cascada.
Automobilul va fi oferit într-o configurație cu motor de 1,6 litri, care produce 200 cai-putere și un cuplu de 280 Nm. Propulsorul este conectat la o cutie automată cu șase trepte. Buick Cascada va fi comercializat începând cu 2016.