Înmatriculările Dacia în Franța au urcat puternic în iunie, dar vânzările la șase luni sunt în scădere cu 14% față de perioada similară din 2011

Publicat: 02 07. 2012, 16:56
Actualizat: 02 07. 2012, 16:56

Înmatriculările Dacia în Franța au înregistrat în luna iunie o creștere puternică, de aproape 44%, susținută de modelul Lodgy, însă după primul semestru afișează o scădere cu 13,7% față de perioada similară din 2011, de la 47.734 unități la 41.183 de mașini.

Piața auto din Franța a scăzut cu 14,4%, la 1,05 milioane, în prima jumătate a anului, în timp ce în iunie a coborât cu 1%, la 208.000.

La finele primului semestru, cota de piață a Dacia era de 3,93%, foarte aproape de nivelul de 3,9% înregistrat în aceeași perioadă din 2011, potrivit datelor publicate luni de Comitetul Constructorilor Francezi de Automobile.

În perioada ianuarie-iunie, Duster a avut o cotă de piață de 1,8%, cu 18.510 unități, și s-a situat pe poziția 13 în rândul celor mai bine vândute 100 de modele. Sandero s-a plasat pe 16, cu o cotă de piață de 1,4% și 14.879 unități, Logan pe 61 cu 0,4% și 4.000 de unități, iar Lodgy pe 66, tot cu 0,4%, dar cu 3.744 unități.

În iunie, înmatriculările Dacia au urcat cu aproape 44%, de la 6.757 unități la 9.710 unități. Aproape 2.000 de modele Lodgy au fost înregistrate în luna iunie, din totalul de 3.744 de la lansarea în martie.

Cota de piață a Dacia a urcat în iunie de la 3,21% anul trecut la 4,66%.

Pe segmentul vehiculelor comerciale Dacia a înregistrat la șase luni o scădere de 4,5%, la 2.558 unități, iar în iunie un declin de 1,9%, la 420 de unități.

Avansul Dacia a susținut și rezultatele pe piața franceză ale grupului Renault. Producătorul auto francez a avut o creștere de 9,5% în iunie, la 50.000 de autoturisme. În prima jumătate a anului, Renault a înregistrat o scădere a înmatriculărilor de 18,6%, la 239.470 unități.