Prima pagină » Auto » Invenția importată de giganții auto de pe telefonul mobil. Cu ajutorul ei, parbrizul nu se va mai sparge

Invenția importată de giganții auto de pe telefonul mobil. Cu ajutorul ei, parbrizul nu se va mai sparge

Invenția importată de giganții auto de pe telefonul mobil. Cu ajutorul ei, parbrizul nu se va mai sparge
Corning Gorilla Glass este un geam extrem de rezistent, folosit pentru toate telefoanele mobile din prezent. Curând, acest tip de geam folosit pentru smartphone va fi utilizat în locul parprizelor de la mașini, a anunțat un oficial al companiei.

În cadrul târgului de tehnologie și IT Consumer Electronic Show (CES), compania a prezentat primul parbriz auto creat din același geam rezistent, scrie mashable.com

Pentru a demonstra cât de versatil este geamul rezistent, Corning nu s-a rezumat doar la parbriz. A folosit Gorilla Glass și pentru acoperișul panoramic, și pentru geamurile laterale, și pentru lunetă, și pentru planșa de bord și chiar pentru un centru de comandă fixat pe consola centrală.

Comparat cu parbrizul standard, cel realizat din Gorilla Glass este de două ori mai rezistent la loviturile unor pietre ascuțite. Asta înseamnă că putem scăpa de acele fisuri costisitoare ale parbrizelor.

În ceea ce privește flexibilitatea, Corning susține că geamurile se pot îndoi chiar și la rece. Ba mai mult, ele pot oferi și o funcție de opacizare prin simpla apăsare a unui buton.

Introducerea acestui tip de geam pe viitoarele mașini este cât se poate de realistă, întrucât Corning a semnat deja un parteneriat cu Saint Gobain, principalul furnizor de suprafețe vitrate pentru giganții auto.

Autor

Citește și