Există mărci pentru care numărul de înmatriculări de mașini noi este mai mare față de cel al înmatriculărilor de autoturisme second-hand. Statistica nu se referă la mărcile foarte rare și scumpe, iar datele sunt valabile pentru primele 11 luni ale anului în curs, precizează economica.net.
Dacia. Marca autohtonă și-a găsit 20.500 de cumpărători care au dorit o mașină nouă. În aceeași perioadă, au fost înmatriculate doar 865 de mașini second-hand.
Hyundai. 2.300 de cumpărători au preferat o mașină noua sud-coreeană în 2014. Pe de altă parte, doar 759 de români au cumpărat un Hyundai second-hand.
Toyota. În cazul Toyota, aproape 2.100 de români au ales să înmatriculeze în acest an o mașină nouă. Numărul celor care au preferat o Toyota la mâna a doua a fost de 1.271.
Jeep. SUV-ul premium a fost preferat de 204 cumpărători în varianta nouă. Alți 95 de români au cumpărat Jeep-uri vechi.
Nissan. Producătorul japonez, aflat în alianța cu Renault, a găsit, în 2014, o mie de clienți pentru un automobil nou în România, în primele 11 luni. Numărul mașinilor Nissan second-hand înmatriculate în aceeași perioadă de timp a fost de 1.047 unități.
Kia. În primele 11 luni ale lui 2014, 596 de români au ales să înmatriculeze un autoturism Kia nou. Numărul celor care au înmatriculat aceeași marcă auto, dar second-hand, a fost de 371, precizează sursa citată.