Mercedes și Audi reduc diferența față de BMW
Diferența dintre livrările din primele 11 luni ale BMW și Audi a scăzut cu 20% față de aceeași perioadă a anului trecut, la 43.000 de unități, de la 54.000 de unități. BMW a vândut 1,63 milioane de automobile, iar Audi 1,59 milioane de mașini în intervalul ianuarie-noiembrie.
De asemenea, Mercedes a redus cu 17% decalajul față de BMW, la 147.000 de automobile față de 177.000 anul trecut, în condițiile în care vânzările din primele 11 luni ale anului s-au ridicat la 1,49 milioane de unități.
Vânzările BMW sub marcă proprie au avansat cu 6% în luna noiembrie față de aceeași lună din 2013, la 158.953 de unități, datorită cererii mari de pe piețele din Europa și China, marcând cea mai bună lună noiembrie din istorie.
Prin comparație, livrările Audi s-au ridicat la 146.250 de unități în noiembrie, în creștere cu 11%, în timp ce vânzările sub marca Mercedes au urcat cu 13%, la 150.742 unități. Este pentru a doua oară în acest an când Mercedes, al treilea mare producător de mașini de lux, depășește Audi, ocupanta locul al doilea la nivel mondial, în ceea ce privește vânzările lunare.
BMW este lider mondial pe piața auto premium din 2005, când a depășit Mercedes, în timp ce Audi ocupă locul al doilea din 2011. Atât Audi, cât și Mercedes au anunțat că vor să devină lideri mondiali până în 2020.
Anul trecut, BMW a vândut 1,66 de milioane de automobile sub brand propriu. Audi a ocupat locul al doilea pe piața auto de lux, cu 1,58 de milioane de unități comercializate, urmat de Mercedes, cu 1,46 de milioane de automobile vândute.