Nanogeneratoarele vor permite anvelopelor de mașini să extragă energia electrică din „piatră seacă”
This browser does not support the video element.
Echipa UW-Madison a creat un nanogenerator triboelectric cu un singur electrod (o cale bine documentată prin care energia mecanică poate fi transfromată în energie electrică), optimizată ulterior pentru folosirea în industria auto.
Stocarea energiei din cauciucuri ar putea duce la extinderea vieții bateriei și a autonomiei mașinilor electrice și hibrid, adăugându-se la energia recuperată prin procedeul de frânare regenerativă.
Zhong Lin Wang, creatorul primelor nanogeneratoare triboelectrice, în 2012, a precizat că poate recupera până la 85 la sută din energia totală folosită. Sistemul TENG stochează electricitatea care este transferată în mod normal între două suprafețe diferite, atunci când intră în contact sau dimpotrivă, când sunt despărțite. Anvelopele reprezintă „candidatele” perfecte pentru această aplicație.
Xudong Wang, un profesor de la University of Wisconsin-Madison, spune că în cadrul unui experiment, echipa sa a recuperat până la 10,4% din energia folosită în cazul unui prototip mic și Wang speră că va putea aplica principiul în cazul mașinilor la scară largă.
Cercetătorii au testat sistemul TENG prin lipirea a șase fâșii de material pe spatele roților unei mașinuțe electrice de jucărie, alături de șase LED-uri atașate. Puterea generată de mașina de jucărie în mișcare a aprins cele șase LED-uri și a produs, în momentul de vârf, 1,79 mW. Totodată, puterea extrasă crește odată cu greutatea și viteza mașinii.
Chiar dacă mașinile electrice nu vor fi alimentate niciodată exclusiv de la roți, această tehnologie poate fi promițătoare pentru viitor. O mașină electrică de tipul Nissan Leaf folosește un motor de 80 kW. În cazul ei, se recuperează doar 10% din energie. Cea mai mare provocare pentru Wang este cosntruirea unui cauciuc de mașină la dimensiune normală, care să fie compatibil cu tehnologia respectivă, informează popsci.com.