O companie românească a primit fonduri europene de milioane de euro pentru revoluționarea pieței auto din România. Ce se va întâmpla până în 2020
Proiectul este un parteneriat între Renovatio și compania de telecomunicații Telekom Croația și va avea o valoare totală de 4,2 milioane de euro pentru instalarea a 60 de stații în România și Croația. Grantul european acoperă 80% din această sumă, iar restul de bani vor proveni din sursele proprii ale companiilor. „Vor fi insÂtalate în total 80 de stații, dintre care 60 în RoÂmânia și 20 în Croația, până în 2020. Ne dorim să începem cât mai repede acest proiect și sperăm că acordul pentru realizarea finanțării va fi semnat la sfârșitul acestei luni, pentru a ne putea apuca de construcție în luna octombrie și pentru a achiziționa echipamentele”, spune Alexandru Teodorescu, CEO al Renovatio.