Peste 700 de șoferi au rămas fără permis în urma filtrelor rutiere organizate de Poliția Rutieră în zilele de 1 și 2 mai, când 333 de conducători auto au fost prinși băuți la volan, iar peste 6.700 au fost sancționați pentru depășirea vitezei legale, informează IGPR.
În primele două zile ale mini-vacanței, polițiștii de la Rutieră au dat 15.560 de contravenții legate de nerespectarea legislației privind circulația pe drumurile publice, se mai precizează într-un comunicat remis MEDIAFAX, vineri, de Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR).
Tot în urma filtrelor rutiere, au fost retrase 231 de certificate de înmatriculare, potrivit sursei citate.
De altfel, în perioada 1-2 mai, majoritatea contravențiilor constatate de polițiști au fost legate de nerespectarea legislației rutiere.
În total, în cele două zile, Poliția Română a dat peste 21.000 de sancțiuni, dintre care 3.273 pentru încălcarea unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.
Valoarea totală a amenzilor este de peste 3,8 milioane lei, potrivit IGPR.