Piața auto a înregistrat în iulie cele mai bune vănzări începând din mai 2012
Piața auto a înregistrat în luna iulie cea mai bună evoluție începând din mai 2012, însă după primele șapte luni afișează o scădere de 14% față perioada corespunzătoare din 2012, la aproape 43.000 de unități, potrivit datelor Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA).
„Din decembrie 2011 și pănă în iulie 2013, doar luna mai 2012 a înregistrat un volum mai mare de autovehicule vândute de către operatorii din piața auto. Totuși, pe ansamblul pieței, livrările totale (autoturisme și vehicule comerciale) înregistrează după șapte luni din 2013 o scădere de 14% comparativ cu aceeași perioadă din anul trecut. În interiorul acestei scăderi, remarcăm autoturismele, care au un declin al vânzărilor de 13,2%, scăderea fiind totuși atenuată față de procentul înregistrat luna trecută, când acesta era de peste -19%”, arată APIA, într-un comunicat.
În continuare, potrivit asociației, vânzările sunt susținute de achizițiile realizate de către persoanele juridice (76% din total în primele șapte luni).
Astfel, pe fondul începerii târzii a Programului „Rabla”, dar și a accesului dificil la credite, vânzările către persoanele fizice reprezintă la șapte luni doar 24% din total (în creștere totuși față de primele șase luni când acest procent era de 19%).
„Este însă de remarcat faptul ca în luna iulie, acest raport a fost mult mai echilibrat (47% persoane fizice versus 53% persoane juridice), această situație fiind efectul demarării Programul «Rabla»”, se mai spune în analiza asociației.
În plus, potrivit APIA, continuă să se manifeste în piață impactul negativ al importului masiv de vehicule rulate care, la un volum de 128.504 unități la autoturisme și 25.700 la vehicule comerciale, au o creștere de 44%, respectiv 7% față de 2012.
„Din aceste cifre, rezultă că, la fiecare autovehicul (autoturism și vehicul comercial) nou vândut în România, au fost aduse alte 3,6 rulate”, se arată în document.
În primele șapte luni au fost vândute 36.069 de autoturisme, comparativ cu 41.551 în intervalul similar din 2012. În luna iulie, vânzările de autoturisme au crescut față de iunie cu 24,2%, la 7.105 unități.
Topul pe mărci la șapte luni este format din Dacia, cu 11.346 unități vândute (31,5% din total), Volkswagen (4.149 unități / 11,5%), Skoda (2.769 unități / 7,7%), Renault (2.091 unități / 5,8%), Ford (2.042 unități / 5,6%) și Hyundai (1.631 unități / 4,5%).
Pe modele, Dacia Logan rămâne pe primul loc, urmat de Duster, Sandero, Volkswagen Golf și Skoda Octavia.
„Analizând segmentarea pe clase, remarcăm faptul că, după șapte luni, doar clasa monovolum este pe plus, toate celelalte fiind pe minus, cu scăderi cuprinse între 8,5% și 44%. Aici ar fi de remarcat faptul că modificarea Codului Fiscal – prin care a fost limitată deductibilitatea amortizării – se dovedește a fi un factor suplimentar de scădere pentru autoturismele din clasele superioare (D, E, F), acestea înregistrând scăderi peste media piețe (31% – 32%)”, conform comunicatului.
Producția a înregistrat în luna iulie o creștere de 25% față de luna precedentă (+61% față de luna iulie 2012), ceea ce face ca, după primele șapte luni, acest indicator să urce cu 40,2%, la 270.064 unități, cifră datorată în exclusivitate producției de autoturisme, care înregistrează un avans de 48,8%, la 270.050 unități.
„În cifre absolute, față de aceeași periodă din 2012, au fost fabricate în 2013 cu 77.406 mai multe autovehicule. Volumele cele mai mari le-au înregistrat Dacia Sandero (76.153 unități, dublu față de 2012), urmată de Dacia Duster (75.624 unități), Dacia Logan (65.285 unități) și Ford B-MAX (50.434 unități)”, se mai spune în comunicat..
Și exporturile au crescut cu 17,5% în primele șapte luni, la 225.388 unități, evoluție susținută în exclusivitate autoturismelor.
„Cel mai exportat model în luna iulie, a fost Dacia Sandero (11.652 unități), urmat de Duster (9.932 unități) și B-MAX (7.132 unități). Pe ansamblul primelor șapte luni, pe primul loc este Duster (74.168), urmat de Sandero (72.098) și Ford B-MAX (50.444). Ar mai fi de remarcat faptul că peste 83% din producția națională a fost exportată, industria auto contribuind astfel în mod semnificativ la reducerea deficitului comercial al României”, se mai spune în analiza APIA.
Vânzările de autoturisme și vehicule comerciale noi s-au redus anul trecut cu 20,9%, la 87.505 de unități, una dintre cele mai mari scăderi din UE. Pentru anul în curs APIA speră la un avans de 5%.