Povestea limuzinei prezidențiale românești. Care era mașina de suflet a lui Nicolae Ceaușescu
Pe lângă multe alte destinații de vacanță, respectiv vile de protocol în fiecare județ. Iar când cel mai iubit fiu al umanității a cerut o mașină, principalii producători autohtoni au dat tot ce aveau mai bun. De exemplu, Dacia a asamblat modelul Renault 20 în atelierele IATSA Ștefănești, rebotezându-l 2000 (despre care am mai scris și aici). Se pare că Nicolae Ceaușescu n-a fost încântat de această mașină, fiind mult prea mică și prea puțin opulentă pentru gusturile lui. Și e de înțeles, ținând cont că spre sfârșitul anilor `60, respectiv începutul anilor `70, acesta era transportat într-una dintre cele mai luxoase limuzine ale perioadei – un Mercedes-Benz 600 Pullman Landaulette.
Mașina preferată a lui Ceaușescu a fost însă limuzina ARO, construită în patru exemplare (unele surse spun că ar fi fost chiar șase). Primele două modele denumite 304 au fost produse în 1977-1978 aveau grilă cromată și faruri simple, ovale. Șapte ani mai târziu, în 1985-1986 au mai fost construite alte două exemplare, denumite 306, care au beneficiat de o serie de actualizări de natură estetică. Partea frontală avea faruri duble de formă rectangulară, iar blocurile optice posterioare erau preluate de la modele Oltcit Club – modificare adoptată ulterior și modelele ARO de serie. Restilizarea a vizat și interiorul, unde a fost montată o planșă de bord proeminentă, inspirată de cea a modelelor Dacia 1310. Toate aceste exemplare erau vopsite în nuanța bleu 616 și aveau numeroase detalii exterioare cromate: calandru și suporții farurilor, barele parașoc, protecțiile de la baza portierelor, balamalele capotei, ramele geamurilor și bara transversală de pe plafon. Se pare că modelul 304 a fost produs și într-o versiune decapotabilă, care nu a fost folosită însă de Ceaușescu pentru că nu oferea suficientă siguranță.