Prima pagină » Auto » Renault și Dacia vor să extindă vânzările online de mașini în toată Europa

Renault și Dacia vor să extindă vânzările online de mașini în toată Europa

Renault și Dacia vor să extindă vânzările online de mașini în toată Europa
Renault și Dacia intenționează să își extindă agresiv vânzările online de mașini, astfel încât, până la sfârșitul lui 2014 aceastea să poată fi realizate pe toate piețele europene, potrivit celor doi producători auto, relatează Automotive News Europe.

Renault și Dacia intenționează să își extindă agresiv vânzările online de mașini, astfel încât, până la sfârșitul lui 2014 aceastea să poată fi realizate pe toate piețele europene, potrivit celor doi producători auto, relatează Automotive News Europe.

Cele două branduri vor ca, prin extinderea activității portalurilor Dacia Store și Renault Retail Group, să profite de o tendință de dezvoltare rapidă a acestui tip de retail al vehiculelor.

Analiști ai companiei de consultanță Frost & Sullivan anticipează că producătorii auto vor folosi tot mai mult Internetul pentru promovarea și comercializarea vehiculelor.

La nivel mondial, circa 4%, respectiv 4,5 milioane de mașini, ar putea fi vândute doar online până în 2020, în creștere de la circa 5.000 de unități în 2011, estimează Frost & Sullivan.

Cumpărătorii de mașini din Olanda pot calcula prețurile și cumpăra online toate modelele Dacia, prin intermediul Dacia Store. În Italia și Marea Britanie, clienții pot calcula prețul și pot plăti avansuri pentru Dacii.

Serviciul online al Renault Retail Group permite configurarea automobilului dorit, calcularea prețului și plata avansului, pentru modelele Renault și Dacia.

Alți producători auto care oferă vânzarea online a automobilelor sunt Ford, în Marea Britanie, precum și brandurile de nișă Tesla și Fisker.

Chiar dacă Renault dezvoltă serviciul de vânzări online, grupul consideră că clienții trebuie să continue să cumpere prin rețeaua de dealeri.

„Oferta de mașini online rămâne conformă cu strategia distribuției tradiționale. Rețeaua de dealeri rămâne în ecuație. Este un tip de strategie de marketing folosit pentru a atrage un procentaj tot mai mare de clienți care vor să cumpere mașini online”, a declarat Patrick Hoffstetter, șeful diviziei digitale a Renault.

Frost & Sullivan consideră că dealerii care nu reușesc să inoveze ar putea avea aceeași soartă cu unele lanțuri mari de librării sau magazine de electronice. Retaileri mari din domeniul publicisticii și divertismentului obțin peste 50% din venituri prin vânzări online, iar acest fapt a dus la închidea unui număr mare de magazine mari.

În pofida acestui risc, este improbabil ca producătorii auto să adopte un model în totalitate online pentru distribuția de mașini în Europa sau oriunde în lume, în viitorul apropiat, consideră Andreas Gissler, analist la grupul Arthur D. Little.

Thomas Chanel, manager de marketing la divizia de retail a Renault, a confirmat că grupul nu intenționează să adopte un plan de distribuție fără dealeri, întrucât showroom-urile au servit întotdeauna ca instrument de marketing și de oferire a serviciilor post-vânzare.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Fii atent la postura în care dormi: ce sunt ridurile de somn și cum să previi acest semn de îmbătrânire prematură
Digi24
Șeful diplomației maghiare lansează avertismente similare cu cele ale Kremlinului: liderii UE împing Europa spre un război cu Rusia
Cancan.ro
Cuplul finalului de an în România! Vedeta Antena 1 l-a cuplat, fără să-i pese că e ÎNSURAT
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
Mediafax
Remediul natural care ajută la scurtarea duratei răcelilor și gripei, potrivit experților de la Harvard
Click
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Digi24
Rodica Stănoiu a fost deshumată. Trupul fostei ministru al Justiției urmează să fie dus la INML la cerea procurorilor
Cancan.ro
9 zile consecutive de ninsoare în România, potrivit meteorologilor Accuweather. Care sunt orașele vizate
Ce se întâmplă doctore
Gina Pistol a lăsat totul la vedere! Cât de bine arată la 45 de ani! Fanii au rămas uimiți
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Decembrie: Începe o nouă sesiune Rabla 2025. Câți bani primești pentru o mașină nouă
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubi, tu mă mai iubesti? – Da, cum să nu, draga mea!
Descopera.ro
Han van Meegeren și operele lui Vermeer. Maestrul falsificator care i-a păcălit pe naziști