Rolls-Royce a reușit performanța de a rechema în service O SINGURĂ MAȘINĂ. „Este vorba de atenția noastră la detalii”
Marți, producătorul auto britanic a rechemat în service un model Rolls-Royce Ghost II, care avea o problemă la airbag-urile laterale.
Compania deținută de BMW a precizat că problema „s-a datorat etichetării incorecte a unuia din airbag-uri”, o eroare identificată de specialiștii Rolls-Royce, în timpul verificărilor premergătoare livrării propriu-zise a mașinii de sute de mii de euro.
Compania a precizat că nu s-a pus problema unui risc de siguranță, dar „Rolls-Royce este atent la fiecare detaliu”.
Producătorul auto, care a vândut anul trecut peste 4.000 de unități, a declarat că mașina cu defecțiuni a părăsit fabrica din Goodwood, East Sussex în ianuarie 2014, dar proprietarul nord-american nu a ridicat însă bolidul.
„Mașina în cauză avea airbag-uri pentru torace amplasate pe ambele scaune din față, care nu corespund standardelor pentru impact lateral, corespunzătoare locurilor respective”, a precizat Rolls-Royce.
Rolls-Royce ar putea deține astfel recordul pentru rechemarea în service a celui mai mic număr de mașini: o unitate.
La polul opus, Volkswagen a rechemat în service peste 11 milioane de mașini, în urma scandalului Dieselgate, legat de trișarea la testele de emisii poluante.