România: 0 km de autostradă anul trecut, 10.000 de km de drumuri de pământ

Publicat: 26 04. 2017, 11:10

La sfârșitul anului 2016, din totalul drumurilor naționale, 35,2% (6.200 km) erau drumuri europene și 4,2% (747 km) autostrăzi, iar din punctul de vedere al numărului de benzi de circulație, 1,6% (280 km) erau drumuri cu 3 benzi, 10,3% (1.820 km) drumuri cu 4 benzi și 0,1% (22 km) drumuri cu 6 benzi. Lungimea de 747 km de autostrăzi este similară celei consemnate la sfârșitul anului 2015 de aceeași statistică a INS.

„La 31 decembrie 2016, drumurile publice totalizau 86.080 km, din care 17.612 km (20,5%) drumuri naționale, 35.361 km (41,1%) drumuri județene și 33.107 km (38,4%), drumuri comunale. Din punctul de vedere al tipului de acoperământ, în structura rețelei de drumuri publice s-au înregistrat: 33.928 km (39,4%) drumuri modernizate (în proporție de 91,7% drumuri modernizate cu îmbrăcăminți asfaltice de tip greu și mijlociu), 21.068 km (24,5%) drumuri cu îmbrăcăminți ușoare rutiere și 31.084 km (36,1%) drumuri pietruite și de pământ”, arată INS. 

În ceea ce privește starea tehnică a drumurilor publice, „41,7% din lungimea drumurilor modernizate și 50,5% din lungimea drumurilor cu îmbrăcăminți ușoare rutiere aveau durata de serviciu depășită”. De asemenea, „drumurile județene erau în proporție de 38,6%, drumuri cu îmbrăcăminți ușoare rutiere și 42,2% dintre drumurile comunale erau drumuri pietruite”.

La 31 decembrie 2016, liniile de cale ferată de folosință publică în exploatare însumau 10.774 km, din care 10.635 km (98,7%) linii cu ecartament normal și 134 km (1,2%) linii cu ecartament larg. Densitatea liniilor la 1000 de kilometri pătrați teritoriu a fost de 45,2‰. Densitățile cele mai mari s-au înregistrat, în ordine, în regiunea București-Ilfov (154,7‰), regiunea Vest (58,9‰), regiunea Sud-Est (48,9‰) și regiunea Nord-Vest (48,8‰).

La aceeași dată, „lungimea simplă a liniilor de cale ferată în exploatare electrificate era de 4.030 km, reprezentând 37,4% din rețeaua de căi ferate în exploatare”, a mai comunicat INS.