Șeful Volkswagen în SUA: „Suntem hotărâți să corectăm lucrurile”

Publicat: 08 10. 2015, 14:27

„Sutem hotărâți să corectăm lucrurile. Asta implică acceptarea consecințelor actelor noastre, furnizarea unui remediu și începerea recâștigării încrederii cliențuilor, dealerilor, angajaților, autorităților de reglementare și americanilor”, afirmă Horn într-o declarație pregătită pentru o audiere în subcomitetul pentru energie și comerț din Camera Reprezentanților, care va avea loc joi, transmite Bloomberg.

Audierea va marca prima chestionare publică a unui oficial al Volkswagen (VW) în Statele Unite, de când Agenția pentru Protecția Mediului (EPA) și Comisia pentru Resursele Aerului din California au anunțat pe 18 septembrie o investigație privind softul ilegal instalat de grupul german pe unele modele diesel, pentru reducerea emisiilor poluante în timpul testelor.

Scandalul a dus la demisia directorului general al VW, Martin Winterkorn, și la constituirea unor provizioane de 6,5 miliarde de euro pentru acoperirea costurilor rechemării în service a circa 11 milioane de vehicule la nivel mondial.

Potrivit legislației americane în domeniul mediului, grupul Volkswagen poate fi amendat cu până la 18 miliarde de dolasri.

Parlamentarii americani care analizează cazul vor răspunsuri atât de la VW cât și de la agenția de mediu.

Marsha Blackburn, republicană din Tennessee membră în Camera Reprezentanților, se întreabă dacă agenția de mediu este atât de împovărată de aplicarea reglementărilor de mediu încât începe să nu observe lucrurile importante.

Horn a spus că nu a avut cunoștință despre înșelăciunea VW până pe 3 septembrie, când oficiali ai companiei au recunoscut acest lucru într-o întâlnire cu reprezentanți ai EPA și ai comisiei din California. El a mai arătat că anul trecut știa că automobile diesel ale VW nu respectă nivelul de noxe prevăzut în legislația americană și că inginerii companiei lucrează la o soluție.

Volkswagen a așteptat două luni, după ce a recunoscut că existe o anormalitatea software la vehicule, până să spună că softul respectiv are rolul să păcălească testele de poluare.

Persoanele implicate vor fi identificate și făcute responsabile, iar Volkswagen își va reface reputația, a spus Horn. El a adăugat că echipele tehnice încă lucrează la identificarea soluțiilor pentru clienți.

Oficiali ai grupului din Germania au declarat miercuri că vor fi soluții multiple pentru motoare și țări diferite, iar rechemările, care vor începe în ianuarie, vor avea loc cel puțin până la sfârșitul anului 2016.