TAXA AUTO 2012. Sute de persoane la coadă la Servicul Permise Auto din Capitală pentru a-și înmatricula mașinile
Sute de persoane s-au înghesuit, vineri, la ghișeele Serviciului Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor București pentru a-și înregistra mașinile, încercând astfel să evite taxa de primă înmatriculare, care ar urma să reintre în vigoare de la începutul anului viitor.
În fața ghișeelor Serviciului Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor București s-au format cozi mari încă de la ora deschiderii, în condițiile în care vineri este ultima zi din 2012 în care oamenii își mai pot înregistra autoturismele cumpărate la mâna a doua fără să achite taxa de primă înmatriculare.
Taxa de primă vânzare auto, suspendată de fostul Guvern doar până la începutul anului viitor, va fi din nou obligatorie începând cu 1 ianuarie, Executivul urmând însă să analizeze această situație.
Intrați în criză de timp, bucureștenii au venit în număr mare, joi și vineri, la sediul din Pipera al Serviciului de Înmatriculare a Vehiculelor.
„Nu aș fi așteptat până în ultimul moment, însă până acum nu mi-am putut permite să lipsesc de la lucru ca să înscriu mașina. Mă așteptam să fie coadă, dar mi-am asumat acest lucru. Mai bine pierd o zi liberă stând la coadă, decât să plătesc niște bani pe care consider că îi arunc pe fereastră”, a declarat Matei Popa, unul dintre cei veniți la sediul Serviciului de Înmatriculare a Vehiculelor.
Pentru a face față numărului foarte mare de solicitări, conducerea instituției a suplimentat programul angajaților până la ultimul client.
Comisarul șef Șerban Petruș, adjunctul șefului Serviciului Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor București, a declarat pentru MEDIAFAX că instituția a avut un volum de muncă mai mare cu 300 la sută decât în mod obișnuit.
Petruș a precizat că joi au fost eliberate 1.200 de certificate de înmatriculare și 1.040 de permise de conducere, iar pentru ziua de vineri, care este încă în plină desfășurare, nu are o situație.
„Pentru a putea onora cât mai multe solicitări, am suplimentat programul de lucru până la ultima persoană. Astfel, la ora 19.30 se vor închide ușile și se va bloca accesul în sediu, urmând ca, toate persoanele aflate în acel moment în unitate să-și rezolve solicitările indiferent până la ce oră va dura acest lucru”, a mai spus Șerban Petruș.
Premierul Victor Ponta a asigurat că Guvernul va reglementa în prima ședință de anul viitor situația taxei auto, precizând că taxa de primă înmatriculare va fi înlocuită cu o taxă de mediu raportată mult mai strict la gradul de poluare al unui vehicul.
Primul ministru a spus că taxa este suspendată până la 31 decembrie, iar pe 3 ianuarie, ministrul Mediului, Rovana Plumb, îi va aduce noua formă a taxei.
Taxa de primă vânzare auto, introdusă de Guvernul Boc la sfârșitul anului 2011, trebuia percepută cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate în România asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa de poluare.
În ianuarie 2012, pe fondul protestelor organizate atunci în București și alte orașe ale țării în care una dintre revendicările formulate viza eliminarea taxei auto, coaliția guvernamentală PDL-UDMR a decis să suspende pentru un an, până la 1 ianuarie 2013, taxa de primă vânzare, cu explicația că proprietarii de mașini vechi trebuie să beneficieze de timp suplimentar pentru a vinde autovehiculele.
În luna octombrie, premierul Victor Ponta a anunțat că sistemul de taxare a proprietarilor de autovehicule va fi modificat începând cu anul viitor, prin înlocuirea actualei taxe de primă înmatriculare cu o taxă de mediu, calculată în funcție de nivelul de poluare, dar care să nu fie mai mare decât prețul autoturismului.
(Serviciul FOTO al agenției MEDIAFAX vă pune la dispoziție imagini.)