Topul celor mai fiabile autoturisme

Publicat: 17 04. 2015, 17:03
Actualizat: 15 10. 2015, 21:32

Mii de mașini cu o vechime de 3-8 ani au fost analizate din punct de vedere al kilometrajului, vârstei, costurilor de reparație și frecvența defecțiunilor. Cele mai fiabile autoturisme sunt produse, conform clasamentului What Car?, de Honda (1), Suzuki (2), Toyota (3), Chevrolet (4), Mazda (4), Ford (6), Lexus (7), Skoda (8), Hyundai (9), Nissan (9) și Subaru (9).

În ansamblu, cele mai fiabile modele sunt Honda Jazz și Mitsubishi Lancer, în timp ce modelul cel mai puțin fiabil este Audi RS6, ale cărui reparații ajung, în medie, la 1.003 lire sterline, scrie Daily Mail.

Defecțiunile electrice se numără printre cele mai frecvente în cazul tuturor mașinilor, cumulând 25% din intervențiile la service. Defecțiunile la arbori și suspensii se situează pe locul secund, cu o incidență de 22% din numărul total al mașinilor.

Revista What Car? a realizat studiul cu ajutorul datelor furnizate de site-ul Warranty Direct. „Succesul Honda în clasamentul fiabilității se datorează frecvenței reduse a defecțiunilor. Când ceva se strică la o Honda, de exemplu, defecțiunea este ieftin de remediat. Fiabilitatea este un element cheie pentru clienții care doresc să cumpere o mașină second hand, astfel încât producătorii auto îmbunătățesc în mod constant durabilitatea mașinilor lor”, a spus Jim Holder, editorul What Car?. Prețul de listă al unui Bentley variază între 136.250 lire sterline și 224.700 lire sterline.