Transfăgărășanul, vedetă în Europa. Traseul a fost inclus în top 10 vacanțe pe patru roți

Publicat: 25 01. 2016, 12:52

Ca la fiecare început de an, jurnaliștii de la The Telegraph  au întocmit un top al celor mai spectaculoase rute europene. Pe lângă circuite celebre din Austria, Irlanda, Norvegia sau Scoția, și-a făcut loc și Transfăgărășanul.

Articolul prezintă localitățile de pornire, lungimea traseului, dar și perioada ideală din an în care se recomandă călătoria. De asemenea sunt prezentate și frumoasele orașe transilvănene, Sibiu, Brașov și Sighișoara.

Drumul lung de 151 de kilometri a fost testat în 2009 de echipa Top Gear cu trei mașini de lux. La final, cunoscutul Jeremy Clarkson a spus că Transfăgărășanul este cel mai frumos drum din lume, scrie citynews.ro.