Prima pagină » Auto » Un român și-a cumpărat o mașină nouă în urmă cu trei ani și acum vrea s-o vândă. Câți bani va pierde la tranzacție

Un român și-a cumpărat o mașină nouă în urmă cu trei ani și acum vrea s-o vândă. Câți bani va pierde la tranzacție

După trei ani de zile, Dacia Duster reprezintă cea mai bună alegere din rândul SUV-urilor, ajungând la 58,7% din prețul la nou. La clasa mică, cel mai bun model este Suzuki Swift cu 55,5%, iar la clasa medie, Honda Accord cu 47,2%.

Potrivit unei analize VeziCâtFace.ro, o mașină din România valorează în medie 45% din prețul la nou. Raportat la nivel de combustibil, mașinile cu motorizare diesel se depreciază mai mult decât cele pe benzină, 44,7% versus 47,3%.

Clasa mini

Modelul cu cea mai bună depreciere după trei ani este Smart Fortwo cu 49% din prețul nou, urmat de Kia Picanto (48,1%), Hyundai i10 (47,7%), Toyota Aygo (47,3%) și Volkswagen Up! (45,2%). În medie, o mașină din clasa mini ajunge la 46,5% din prețul la nou după trei ani de zile. La un preț de 10.000 de euro, asta înseamnă o pierdere de 5.350 de euro, precizează VeziCâtFace.ro.

La clasa mică, Suzuki Swift este modelul care își păstrează cel mai bine prețul după trei ani, ajungând să valoreze 55,5% din cât a costat la nou. Pe locul doi se află Loganul de la Dacia, urmat de Mazda 2 (47.7%), Mitsubishi Colt (47.6%) si Nissan Micra (47.5%). Top 10 masini din clasa mica dupa depreciere este completat de Ford Fiesta (47.3%), Volkswagen Polo (46.3%), Toyota Yaris (46.3%), Seat Ibiza (46.1%) si Renault Clio (45.6%).

Clasa medie

Dintre modelele din clasa medie, Honda Accord se menține cel mai bine, ajungând la 47,2% din prețul la noul după trei ani. Pe locurile doi și trei la distanță foarte mică se află Mazda 6 (46.2%) si Toyota Avensis (46%). In top cinci mai intra Opel Insignia cu 44.4% si Ford Mondeo cu 42.6%.

SUV-uri

SUV-ul cu cea mai bună depreciere este Dacia Duster, model care își păstrează 58,7% din prețul de vânzare la nou după trei ani de zile, urmat de  Suzuki Jimny (57%), Toyota Hilux (53.7%), Audi Q5 (51.7%) si Honda CR-V (51.5%).

Pe de altă parte, la categoria premium, BMW X3 se depreciază cu peste o mie de euro mai mult decât Audi Q5, în trei ani de zile (51,7% versus 46,9%).

Pentru analiză, VeziCâtFace.ro a aplicat algoritmul propriu de evaluare auto second hand pe un număr de peste 200.000 de anunțuri de vânzare, reușind astfel să determine prețul corect pentru peste 250 de modele din România. Valoarea deprecierii a fost calculată raportând prețul din second hand la prețul de nou al mașinii. Au fost luate în calcul doar mașini cu o vechime de 3 ani de zile.

Notă: Valoarea deprecierii poate varia semnificativ în funcție de nivelul de echipare, motorizare, combustibil, caroserie etc.

Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul 2006. Între ... vezi toate articolele

Citește și