Vânzările Dacia au crescut anul trecut, la aproape 430.000 de unități
Vânzările Dacia au crescut cu 19,3% anul trecut, la 429.540 de autovehicule, principala piață fiind în continuare Franța, cu aproape 94.000 de unități, în timp ce în România livrările au avansat cu 12,4%, la 24.890 de unități, echivalentul unei cote de piață de 31,6%.
„Cifra 13 spunem că poartă ghinion, dar pentru noi 2013 ne-a adus noroc, pentru că Dacia a avut parte de o performanță comercială foarte bună. Dacia a vândut la nivel mondial 429.540 de unități, în creștere cu 19,3% față de anul precedent, pe o piață în scădere”, a declarat marți, într-o conferință de presă, Thomas Dubruel, director comercial al grupului Renault în România.
Vânzările Dacia în afara României au totalizat 404.000 unități, iar pe piața europeană, în regres cu 1,7%, livrările mărcii au urcat cu 25,9%.
Astfel, peste 290.000 de unități Dacia au fost înmatriculate anul trecut pe piețele europene, echivalentul unei cote de piață de 2,1%.
De la lansarea mărcii pe piața europeană, în vara anului 2005, aproape 1,5 milioane de clienți au ales marca Dacia, potrivit datelor constructorului auto.
În România, Dacia Logan berlină a rămas cel mai vândut model anul trecut, cu peste 10.000 de unități, fiind urmat de Sandero Stepway (4.707 unități) și Duster (4.647 unități).