Prima pagină » Auto » Vânzările Dacia în Germania au crescut de trei ori mai rapid decât piața

Vânzările Dacia în Germania au crescut de trei ori mai rapid decât piața

Vânzările Dacia în Germania au crescut de trei ori mai rapid decât piața
Înmatriculările de autoturisme Dacia noi în Germania au avansat în primele șapte luni ale anului cu 9,7%, la 30.289 unități, ritmul de creștere fiind de peste trei ori mai rapid decât cel al pieței, de 3%, la 1,8 milioane de mașini.

Cota de piață a Dacia în Germania s-a situat în perioada ianuarie-iulie la 1,7%, potrivit datelor biroului de înmatriculări auto german.

Dintre cele 33 de mărci analizate, 19 au înregistrat creșteri, iar restul scăderi.

Cea mai bună evoluție a fost înregistrată de marca Jeep, cu un avans de 38,3%, la 4.958 de autoturisme, urmată de Nissan, cu o creștere de 21,2%, la 36.806 unități. Cel mai mare declin a fost consemnat de Chevrolet, de 68,1%, la 5.132 de mașini.

Livrările liderul de piață Volkswagen au urcat cu 1,1%, la 384.767 de autoturisme, iar cele ale Renault, parte a grupului cu același nume, care deține și Dacia, au crescut cu 7%, la 61.990 de unități.

În luna iulie, înmatriculările Dacia au avansat cu 11,2%, la 4.583 de unități, în timp ce piața a înregistrat o creștere de 6,8%, la 270.249 autoturisme. Cota de piață a Dacia s-a situat la 1,7%.

Marca Jeep a consemnat cel mai puternic avans în iulie, de 65,5%, la 917 autoturisme, urmată de Porsche, cu 40,8%, la 2.564 unități și Land Rover, cu 38.8%, la 1.224 unități. Renault a înregistrat un declin de 6,7%, la 8.416 unități.

Livrările Volkswagen au urcat luna trecută cu 10,4%, la 61.293 de autoturisme.

Germania este a doua piață ca mărime pentru Dacia, după Franța.

Citește și