Vânzările Dacia în Germania au crescut în primele două luni cu 22%

Publicat: 04 03. 2014, 15:54
Actualizat: 07 02. 2016, 10:15

Înmatriculările de autoturisme Dacia noi în Germania au crescut cu 21,7% în primele două luni ale anului, la 7.448 de unități, de circa patru ori mai rapid decât piața germană, care a consemnat un avans de 5,7%, la 415.345 mașini.

Cota de piață a mărcii românești s-a situat la 1,8% în perioada ianuarie-februarie, potrivit datelor publicate marți de Oficiul de Înmatriculări Auto german KBA.

Numai trei dintre cele 33 de mărci analizate de KBA au consemnat creșteri mai mari decât Dacia. Astfel, vânzările Jaguar au urcat cu 36%, la 648 unități, cele ale Ford cu 28,7%, la 29.488 autoturisme, iar cele ale Mazda cu 26,9%, la 8.547 unități.

Înmatriculările sub marca Renault, a grupului francez cu același nume, care controlează și Dacia, au scăzut cu 6,9%, la 13.373 mașini.

Dintre cele 33 de mărci analizate, 20 au înregistrat o evoluție pozitivă în primele două luni, restul fiind în scădere.

În februarie, vânzările Dacia au urcat cu 17,7%, la 3.436 unități, în timp ce creșterea pieței germane s-a situat la 4,3%, la 209.349 unități. Cota de piață a mărcii s-a situat la 1,6% în februarie, după 1,9% în prima lună a anului.

Înmatriculările Renault au scăzut în februarie cu 6%, la 7.348 de mașini.

Liderul pieței germane, Volkswagen, se află în creștere în primele două luni ale anului, cu un avans de 4%, la 89.770 unități, însă în februarie a consmenat un declin de 1,3%, la 42.324 mașini. Marca Volkswagen controlează peste 20% din piața germană.

Germania este a doua piață ca mărime pentru Dacia, după Franța.

Vânzările totale ale Dacia au crescut cu 19,3% anul trecut, la 429.540 de autovehicule, principala piață fiind în continuare Franța, cu aproape 94.000 de unități, în timp ce în România livrările au avansat cu 12,4%, la 24.890 de unități, echivalentul unei cote de piață de 31,6%.

Vânzările Dacia în afara României au totalizat 404.000 unități, iar pe piața europeană, în regres cu 1,7%, livrările mărcii au urcat cu 25,9%.

Germania a ocupat anul trecut poziția a doua în rândul piețelor Dacia, cu peste 47.000 de unități și o cotă de piață de 1,5%.