Vestea primită de asiguratori: Cum vrea să modifice ASF norma privind asigurările RCA

Publicat: 23 12. 2015, 19:28

„Consiliul ASF a aprobat Proiectul Normei privind modificarea și completarea art. 21 din Norma nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule. Proiectul de normă impune introducerea unei corelații între evoluția nivelului tarifelor și nivelul daunalității pentru fiecare segment de asigurați, precum și obligația asigurătorilor de a utiliza suficiente date istorice pentru a putea efectua un calcul relevant statistic pentru fiecare categorie de riscuri omogene”, se arată într-un comunicat al ASF.

Articolul respectiv din norma aprobată anul trecut prevede că asigurătorii RCA au obligația să stabilească tarifele de primă pe categorii de riscuri omogene, pe perioade de un an, calculate pe baze actuariale general acceptate, pentru limitele de despăgubire stabilite prin normă, astfel încât să sa acopere toate obligațiile ce decurg din încheierea contractelor de asigurare RCA, constituirea rezervelor tehnice prevăzute în legislația în vigoare și plata contribuțiilor către fondurile stabilite în conformitate cu legislația în vigoare, precum și acoperirea cheltuielilor de achiziție și de administrare.

Totodată, actul normativ mai arată că tarifele de primă stabilite de asigurători pot conține reduceri comerciale până la un nivel de maximum 10%, cu excepția reducerilor acordate pensionarilor și
persoanelor cu deficiențe locomotorii, precum și a celor stabilite prin sistemul bonus-malus.

Limitele de despăgubire stabilite de către fiecare asigurător RCA, precum și tarifele de primă stabilite conform prezentelor norme se notifică ASF cel târziu cu 30 de zile înainte de începerea perioadei în care acestea pot fi practicate, împreună cu o declarație a actuarului responsabil pentru calculul primei de asigurare cu privire la corectitudinea acestuia, însușită și semnată de conducătorul executiv al societății. Calculul actuarial trebuie să conțină prima de risc, incluzând estimarea frecvenței daunei și daunei medii, pentru fiecare categorie de risc pentru care este calculat tariful de primă.