VW atinge un minim istoric, la opt luni de la izbucnirea scandalului emisiilor

Publicat: 13 05. 2016, 10:24

Volkswagen a avut o cotă de piață în Europa de 25,4% în aprilie, față de 26,2% în aceeași perioadă a anului precedent, potrivit datelor furnizate de Asociația Europeană a Producătorilor de Automobile.

Cota de piață a Volkswagen în primele patru luni a fost de 23,9%, pentru prima oară când scade sub 24% din 2011.

Înmatriculările din UE au crescut la nivel general cu 9%, la 1,32 mil. de vehicule, mult peste creșterea de 5,3% a companiei germane.

În condițiile în care VW se luptă să iasă la suprafață din scandalul emisiilor, BMW, Fiat și Daimler au câștigat cotă de piață în Europa prin niște modele populare de SUV-uri.