Silviu Bănilă

Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul 2006.

Între 2007-2009 a lucrat la revista și site-ul „4TuningRo”, ambele produse dedicate culturii de tuning auto din România și străinătate, care de abia „înflorea” la acea vreme.

În anul 2010, Silviu a scris mai multe lucrări dedicate micilor antreprenori, la editura Rentrop & Straton. Au urmat apoi patru ani de activitate la site-ul economic Manager.ro, aparținând aceleiași edituri R&S.

La sfârșitul anului 2014 s-a angajat la cotidianul online„Gândul”, unde lucrează și în prezent.

Vladimir Putin împlinește 70 de ani. Valery Solovey: „A decis deja să folosească armele nucleare. Vrea să ia lumea cu el în mormânt”
07 oct. 2022, 07:51

Vladimir Putin împlinește 70 de ani. Valery Solovey: „A decis deja să folosească armele nucleare. Vrea să ia lumea cu el în mormânt”

Vladimir Putin împlinește vineri, 7 octombrie, 70 de ani. În mediul online au circulat numeroase informații potrivit cărora Putin ar…
Finlanda vrea să ridice un zid de-a lungul frontierei cu Rusia
05 oct. 2022, 10:50

Finlanda vrea să ridice un zid de-a lungul frontierei cu Rusia

Autoritățile finlandeze intenționează să ridice un zid de-a lungul graniței cu Rusia. Krista Mikkonen, ministrul de Interne al Finlandei, a…
VIDEO | Varujan Vosganian: „Strămoșii mei erau un fel de mici voievozi prin Iran”
30 sept. 2022, 14:21

VIDEO | Varujan Vosganian: „Strămoșii mei erau un fel de mici voievozi prin Iran”

Scriitorul român de origine armeană, Varujan Vosganian, este invitatul lui Adrian Artene, în podcastul ALTCEVA de sâmbătă, 1 octombrie, de…
VIDEO | Irina Margareta Nistor, invitată la podcast-ul lui Marius Tucă: „Am trăit din ajutor de șomaj, a fost distractiv...”
30 sept. 2022, 13:22

VIDEO | Irina Margareta Nistor, invitată la podcast-ul lui Marius Tucă: „Am trăit din ajutor de șomaj, a fost distractiv…”

Invitată la podcast-ul lui Marius Tucă, celebra Irina Margareta Nistor a vorbit și despre momentele de cotitură din viața sa,…
Gabriela Firea: „Unde e apa caldă din afișul tău, Nicușor Dan?”
28 sept. 2022, 11:47

Gabriela Firea: „Unde e apa caldă din afișul tău, Nicușor Dan?”

Gabriela Firea, ministrul Familiei, îl critică dur pe Nicușor Dan, primarul Capitalei, pentru lipsa apei calde și a căldurii din…
LIVE | Război în Ucraina, ziua 216. Armata ucraineană a capturat un soldat rus, care ar fi fost implicat în masacrul de la Bucea
27 sept. 2022, 13:38

LIVE | Război în Ucraina, ziua 216. Armata ucraineană a capturat un soldat rus, care ar fi fost implicat în masacrul de la Bucea

Armata ucraineană a capturat un soldat rus care ar fi participat activ la atrocitățile de la Bucea, din luna martie,…
Coșmarul unui prizonier britanic: Rușii l-au forțat să asculte non-stop ABBA, l-au electrocutat și l-au hrănit cu pâine mucegăită
27 sept. 2022, 13:20

Coșmarul unui prizonier britanic: Rușii l-au forțat să asculte non-stop ABBA, l-au electrocutat și l-au hrănit cu pâine mucegăită

Shaun Pinner dezvăluie cum a fost forțat să asculte hitul „Mamma Mia” de la ABBA, 24 de ore din 24…
S-a plimbat cu rolele prin apartament și a dat muzica tare: 10.000 de euro trebuie să plătească bărbatul care și-a deranjat vecinii
27 sept. 2022, 11:56

S-a plimbat cu rolele prin apartament și a dat muzica tare: 10.000 de euro trebuie să plătească bărbatul care și-a deranjat vecinii

Soluție inedită și unică, semnalată de avocatul Adrian Cuculis. Un bărbat trebuie să le plătească vecinilor de la etajul inferior…
VIDEO | 20 de ani de DNA. Klaus Iohannis: „Instituția a devenit un reper în Europa” / Crin Bologa: „Avem în lucru dosare cu prejudicii de 4 miliarde de euro” / Cătălin Predoiu: „DNA este un câștig instituțional uriaș pentru statul român”
27 sept. 2022, 11:35

La împlinirea a 20 de ani de activitate, Direcția Națională Anticorupție organizează un eveniment aniversar în ziua de marți, 27…
Test de personalitate | Primul lucru pe care îl vezi în poza aceasta îți va spune cât de leneș ești, de fapt
27 sept. 2022, 10:02

Test de personalitate | Primul lucru pe care îl vezi în poza aceasta îți va spune cât de leneș ești, de fapt

Imaginea de astăzi poate dezvălui detalii despre personalitatea ta în doar 11 secunde. Ești leneș sau aventuros? „Eticheta” poate fi…
VIDEO | Micutzu, dezvăluiri în podcast-ul „Fain & Simplu” al lui Mihai Morar: Am plâns la „Copacul Dorințelor”
26 sept. 2022, 10:30

VIDEO | Micutzu, dezvăluiri în podcast-ul „Fain & Simplu” al lui Mihai Morar: Am plâns la „Copacul Dorințelor”

Invitat la podcast-ul „Fain & Simplu” al lui Mihai Morar, celebrul actor de comedie Cosmin Nedelcu, cunoscut sub numele de…
Victor Ponta, reacție după ce Gabriel Liiceanu l-a criticat pe Klaus Iohannis: „Ne iertați! Noi, focile fericite, v-am ascultat când ați spus să nu votăm „ciuma roșie””
22 sept. 2022, 07:56

Victor Ponta, reacție după ce Gabriel Liiceanu l-a criticat pe Klaus Iohannis: „Ne iertați! Noi, focile fericite, v-am ascultat când ați spus să nu votăm „ciuma roșie””

Fostul premier al României Victor Ponta îl critică pe scriitorul Gabriel Liiceanu, după declarațiile acide la adresa președintelui Klaus Iohannis.…
Fotbalistul Emiliano Sala și-a „profețit” moartea? „Omule, mi-e frică...” / Pilotul s-a plâns de starea proastă a avionului: „Am auzit o bubuitură”
21 sept. 2022, 15:00

Fotbalistul Emiliano Sala și-a „profețit” moartea? „Omule, mi-e frică…” / Pilotul s-a plâns de starea proastă a avionului: „Am auzit o bubuitură”

Pilotul avionului care l-a transportat pe Emiliano Sala le-a spus prietenilor săi că aeronava pare că „se dezintegrează”, înaintea zborului…
Prințul Harry, „interzis” la Casa Regală? Regele Charles al III-lea vrea să schimbe legea
21 sept. 2022, 13:42

Prințul Harry, „interzis” la Casa Regală? Regele Charles al III-lea vrea să schimbe legea

Regele Charles al III-lea își dorește să schimbe legea, astfel încât consilierii de stat să fie membri activi din familia…
Gheorghe Ialomiţianu, vicepreşedinte PMP:
21 sept. 2022, 12:11

Gheorghe Ialomiţianu, vicepreşedinte PMP: „Peste 100.000 contracte de muncă, desfiinţate din cauza unei decizii greşite a Guvernului PSD-PNL-UDMR!”

PMP solicită coaliţiei PSD-PNL-UDMR să elimine supraimpozitarea contractelor part-time, în condiţiile în care această decizie a dus la desfiinţarea a…
Cea mai nouă teorie conspirativă:
21 sept. 2022, 10:44

Cea mai nouă teorie conspirativă: „Prinții William și Harry au o soră secretă, care e adevărata moștenitoare a tronului Marii Britanii”

O teorie a conspirației din SUA susține că Prinții William și Harry ai Marii Britanii au o soră secretă, mai…
VIDEO | Serghei Puskepalis a murit în timp ce livra o mașină blindată pentru separatiștii proruși din Donbas. Reacția lui Putin, după moartea cunoscutului actor
21 sept. 2022, 08:25

VIDEO | Serghei Puskepalis a murit în timp ce livra o mașină blindată pentru separatiștii proruși din Donbas. Reacția lui Putin, după moartea cunoscutului actor

Celebrul actor rus Serghei Puskepalis a murit marți într-un accident rutier, în timp ce se deplasa cu un autovehicul blindat…
Rușii au acces doar cu „viză” într-un bar din Georgia: „Condamnăm agresiunea Rusiei în Ucraina”
20 sept. 2022, 11:15

Rușii au acces doar cu „viză” într-un bar din Georgia: „Condamnăm agresiunea Rusiei în Ucraina”

Zeci de mii de imigranți ruși sunt primiți cu „răceală” în Georgia și unii nu au voie să intre în…
Am făcut calculul! Cât costă să trăiești o lună în Canada. Câți bani ai de plată pe chirie, facturi și pe mâncare
20 sept. 2022, 10:13

Am făcut calculul! Cât costă să trăiești o lună în Canada. Câți bani ai de plată pe chirie, facturi și pe mâncare

Potrivit unui portal de emigrare, în cele mai mari orașe din Canada sunt zeci de mii de români. Astfel, în…
De necrezut! Cu câți lei e plătit un
20 sept. 2022, 09:30

De necrezut! Cu câți lei e plătit un „aplaudac” la iUmor de la Antena 1. Cum a reacționat Cheloo când a aflat

În ediția de vineri, a treia a sezonului cu numărul 13 de la „iUmor”, a participat o concurentă care (surpriză!),…
A murit Valeri Poliakov, cosmonautul care deține recordul mondial pentru cea mai lungă ședere în spațiu
19 sept. 2022, 13:31

A murit Valeri Poliakov, cosmonautul care deține recordul mondial pentru cea mai lungă ședere în spațiu

Valeri Poliakov, cosmonautul rus care a stabilit un record mondial pentru cea mai îndelungată ședere în spațiu, a murit la…
Cât vor costa funeraliile reginei Elisabeta a II-a. Britanicii vor plăti milioane de lire sterline
19 sept. 2022, 11:50

Cât vor costa funeraliile reginei Elisabeta a II-a. Britanicii vor plăti milioane de lire sterline

Înmormântarea reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii va costa peste 5 milioane de lire sterline și va fi finanțată…
VIDEO. Daună totală! Un bărbat a renunțat la Tesla, după ce bateria mașinii „a murit” definitiv și nu a mai putut deschide portierele
19 sept. 2022, 10:47

VIDEO. Daună totală! Un bărbat a renunțat la Tesla, după ce bateria mașinii „a murit” definitiv și nu a mai putut deschide portierele

Mario Zelaya a relatat pe TikTok cum a rămas „blocat în exterior”, după ce nu a mai reușit să deschidă…
Decizie importantă: Coaliția stabilește dacă prelungește schema de compensare la carburanți (Surse)
19 sept. 2022, 09:03

Decizie importantă: Coaliția stabilește dacă prelungește schema de compensare la carburanți (Surse)

Liderii coaliției de guvernare vor stabili luni dacă Guvernul va prelungi schema de compensare la carburanți cu 50 de bani…
Putin le promite 3.000 de dolari pe lună rușilor care vin să lupte în Ucraina
19 sept. 2022, 08:15

Putin le promite 3.000 de dolari pe lună rușilor care vin să lupte în Ucraina

Armata rusă caută soldați pe bază de contract, pentru „operațiunea militară specială” din Ucraina. În acest scop, autoritățile folosesc camioane…
O româncă din Italia a fost bătută de concubin din cauza facturilor mari la curent
19 sept. 2022, 07:33

O româncă din Italia a fost bătută de concubin din cauza facturilor mari la curent

O româncă de 43 de ani din Italia a fost bătută de concubin din cauza unor facturi mari la energia…
VIDEO | Filme de neratat într-o viață! Irina Margareta Nistor: „Casablanca, Dr. Jivago, Cetățeanul Kane”
18 sept. 2022, 12:15

VIDEO | Filme de neratat într-o viață! Irina Margareta Nistor: „Casablanca, Dr. Jivago, Cetățeanul Kane”

Cunoscutul critic de film Irina Margareta Nistor a fost invitata lui Adrian Artene în cadrul podcastului ALTCEVA difuzat sâmbătă, 17…
VIDEO | Cristian Brînză, dezvoltatorul „Moon Village”, la podcastul „Fain și Simplu”: „Concurența crește piața și te face să fii din ce în ce mai creativ”
18 sept. 2022, 11:31

VIDEO | Cristian Brînză, dezvoltatorul „Moon Village”, la podcastul „Fain și Simplu”: „Concurența crește piața și te face să fii din ce în ce mai creativ”

Cristian Brînză, creatorul conceptului de vacanță Moon Village, a fost invitatul lui Mihai Morar în cadrul podcastului „Fain & Simplu”,…
VIDEO | Marius Manole, la podcast-ul lui Marius Tucă: „Am sindromul impostorului: trăiești cu senzația că nu ți se cuvine recunoașterea”
18 sept. 2022, 11:29

VIDEO | Marius Manole, la podcast-ul lui Marius Tucă: „Am sindromul impostorului: trăiești cu senzația că nu ți se cuvine recunoașterea”

Invitat la podcastul „Viața mea e un roman”, moderat de Marius Tucă, cunoscutul actor Marius Manole a vorbit despre sindromul…
VIDEO | Irina Margareta Nistor: „Un băiat din țările baltice traducea cu un cârlig pe nas. Era o prostie, KGB știa exact cine este”
18 sept. 2022, 10:00

VIDEO | Irina Margareta Nistor: „Un băiat din țările baltice traducea cu un cârlig pe nas. Era o prostie, KGB știa exact cine este”

Cunoscutul critic de film Irina Margareta Nistor a fost invitata lui Adrian Artene în cadrul podcastului ALTCEVA difuzat sâmbătă, 17…
Trecutul întunecat al starului din „Squid Game”. Lee Jung-jae a câștigat un Emmy pentru rolul său
17 sept. 2022, 21:31

Trecutul întunecat al starului din „Squid Game”. Lee Jung-jae a câștigat un Emmy pentru rolul său

Lee Jung-jae, starul sud-coreean din serialul „Squid Game”, a câștigat premiul Emmy pentru cel mai bun actor în rol principal…
VIDEO | Ziua perfectă pentru Anca Dinicu, la podcast-ul lui Morar: „Să mă trezesc dimineața, cu cățeii mei, să fie liniște, să-mi fac o cafea...”
24 aug. 2022, 10:32

VIDEO | Ziua perfectă pentru Anca Dinicu, la podcast-ul lui Morar: „Să mă trezesc dimineața, cu cățeii mei, să fie liniște, să-mi fac o cafea…”

Mihai Morar a invitat-o la podcastul „Funny & Simplu” pe actrița Anca Dinicu. Aceasta a vorbit inclusiv despre cum ar…
Mister dezlegat după 74 de ani! Cine este, de fapt, „bărbatul din Somerton”, găsit mort pe o plajă din Australia
27 iul. 2022, 13:39

Mister dezlegat după 74 de ani! Cine este, de fapt, „bărbatul din Somerton”, găsit mort pe o plajă din Australia

În 1948, cadavrul unui bărbat bine îmbrăcat a fost găsit pe o plajă din Australia. Asupra lui s-a găsit o…