BANCUL ZILEI | Prima întâlnire, la restaurant
Astăzi este vineri, iar Gândul te delectează cu un nou banc care te va face să râzi cu lacrimi. Bancul zilei este despre prima întâlnire, la restaurant.
Ea, agitată – „Nu servești nimic, bere, coniac?”
El răspunde calm – „Nuu… mulțumesc frumos!”
Ea, mai agitată – „O vodka… un whiskey… sau măcar o pălincă?
El și mai calm – „Stai relaxată… ești frumoasă!”
Alte bancuri care te vor face să râzi cu lacrimi
Un băiețel de la o școală de cartier este mutat de mama sa la o școală cu pretenții. Pentru a fi admis, directorul vrea să îi pună câteva întrebări, să vadă dacă se încadrează în pretențiile școlii:
– Ia spune-mi, băiețel, câte anotimpuri sunt?
– Șase!
– Ești sigur?
– Da, șase!
– Mai gândește-te puțin…
– Șase sunt…!
Directorul îi spune mamei:
– Doamnă, mai bine îl întrebați dumneavoastră, că eu nu o scot la capăt cu el!
– Ia spune, Mihăiță, câte anotimpuri sunt? Îl întreabă mama.
– Șase, pe cuvântul meu că sunt șase!
Directorul îi spune calm mamei:
– Doamnă, nu îl putem accepta la această școală, dacă nici măcar atâta lucru nu știe.
După ce ies din biroul directorului, mama îl întreabă:
– Cum, măi Mihăiță, să fie șase anotimpuri? Cum să spui așa ceva?
– Mami… eu mă dau bătut! În afară de alea ale lui Vivaldi, Haydn, Ceaikovski, Glazunov, Loussier și Piazzolla, eu chiar nu mai știu nici unul!
Un tip merge cu mașina pe un drum de țară. La un moment dat dă de o apă, pe care trebuie să o traverseze. Vede un cioban:
– Bună ziua! Se poate trece? Apa-i adâncă?
– Se poate! Apa e mică.
Dă tipul să treacă, dar se scufundă. De abia reușește să scape cu viață.
– De ce mi-ai spus că apa e mică? Puteai să mă omori!
– Adineauri au trecut niște rațe și apa le venea abia până la piept!