ALBA. Unde au mers banii publici în 2014. Topul firmelor care au contracte locale cu statul

Publicat: 07 01. 2015, 19:04
Actualizat: 26 02. 2015, 10:51

Analiza Gândul privind achizițiile locale în 2014, an cu două runde electorale, arată că județul Alba se află, în topul cheltuielilor locale ale celor 41 de județe și ale municipiului București, pe locul 23, cu  30.790.450 de euro împărțite între 35 de mari contracte și 36 de firme sau asocieri de companii care le-au câștigat, fie integral, fie parțial.

Datele extrase din Sistemul Electronic de Achiziții Publice indică faptul că peste jumătate din cele 35 de contracte, mai exact 22, au fost atribuite prin procedura cererii de ofertă, 2 prin negociere fără anunț de participare, doar 11 fiind câștigate la licitație.

Ca și în majoritatea județelor țării, cele mai multe (15) s-au semnat în trimestrul al treilea, între alegerile pentru Parlamentul European și cele prezidențiale, și în acest caz majoritatea (11) fiind atribuite prin cerere de ofertă.

Consiliul județean a cheltuit 13.294.372 de euro din care 51% (mai exact 6.849.921 de euro) în trimestrul al treilea și 37% (4.913.891 milioane de euro) în ultimele trei luni ale anului. Primăriile de orașe, pe de altă parte, au semnat contracte de 17.496.078 de lei: 25% din bani fiind cheltuiți în trimestrul întâi, 25,2% în al doilea, 40.6% între cele două runde electorale și 9,2% în al patrulea trimestru.

Cum au fost cheltuite fondurile publice și sursele acestora, care sunt primele cinci cele mai valoroase investiții din acest an, pe de o parte ale CJ, pe de altă parte ale primăriilor de orașe din județ, ca și topul primelor 10 firme care au încheiat în 2014 contracte cu statul la nivel local, în Alba, se poate vedea mai jos.

Grafic Gândul.info. Sursa informațiilor: Sistemul Electronic de achiziții publice

 

Grafic Gândul.info. Sursa informațiilor: Sistemul Electronic de achiziții publice

 

Grafic Gândul.info. Sursa informațiilor: Sistemul Electronic de achiziții publice

 

Grafic Gândul.info. Sursa informațiilor: Sistemul Electronic de achiziții publice