Prima pagină » Tu știi Ce Mai Fac Banii Tăi? » VÂLCEA. Unde au mers banii publici în 2014. Topul firmelor care au contracte locale cu statul

VÂLCEA. Unde au mers banii publici în 2014. Topul firmelor care au contracte locale cu statul

Cu 51,8 milioane de euro, bani îndreptați spre achiziții publice, județul Vâlcea este al 9-lea în topul cheltuielilor la nivel local în 2014.

Analiza Gândul privind achizițiile locale în 2014, an cu două runde electorale, arată că județul Vâlcea se află, în topul cheltuielilor locale ale celor 41 de județe și ale municipiului București, pe locul al 9-lea, cu 51.892.000 de euro împărțite între 25 de contracte și tot atâtea firme sau asocieri de companii care le-au câștigat, fie integral, fie parțial.

Datele extrase din Sistemul Electronic de Achiziții Publice, până pe 10 decembrie inclusiv, indică faptul că jumătate din cele 25 de contracte, mai exact 13, au fost câștigate la licitație, cu mențiunea că în 5 dintre aceste cazuri câștigătorul a fost și singurul ofertant sau a avut singura oferă admisibilă. Restul de 12 contracte au fost rezultatul unor cereri de ofertă făcute de autoritățile locale unui număr limitat de companii.

Cele mai multe contracte din județ (14) s-au semnat în perioada martie-iunie, în timpul campaniei pentru alegerile europarlamentare.

Până la final, Consiliul județean a cheltuit 38,5 milioane de euro din care 92% din martie până în septembrie, perioadă suprapusă peste cea electorală. Primăriile de orașe, pe de altă parte, au semnat contracte de 13,3 milioane de euro, 99% din bani fiind atribuiți companiilor în ultimele 6 luni ale anului

Cum au fost cheltuite fondurile publice și sursele acestora, care sunt primele cinci cele mai valoroase investiții din acest an, pe de o parte ale CJ, pe de altă parte ale primăriilor de orașe din județ, ca și topul primelor 10 firme care au încheiat în 2014 contracte cu statul la nivel local, în județul Vâlcea, se poate vedea, detaliat, mai jos.

Grafic Gândul.info. Sursa informațiilor: Sistemul Electronic de achiziții publice

Grafic Gândul.info. Sursa informațiilor: Sistemul Electronic de achiziții publice

Grafic Gândul.info. Sursa informațiilor: Sistemul Electronic de achiziții publice

Grafic Gândul.info. Sursa informațiilor: Sistemul Electronic de achiziții publice

Autor