Sfântu Gheorghe, 6 mai 2022 – Alianța „O Voce pentru Educație” s-a întâlnit pentru a doua sesiune de lucru, în cadrul căreia 40 de reprezentanți din sectorul public, privat și non-guvernamental au discutat despre cele mai importante măsuri care pot aduce o transformare a calității educației preuniversitare din România. Printre măsuri, profesionalizarea managementului școlar sau rute flexibile de carieră pentru profesori.
„În primul rând, salut entuziasmul și dedicarea participanților, dar și conjuncția forțelor din societate pentru a avea o lege a educației cât mai adecvată viitorului pe care ni-l dorim. Dacă se vor regăsi ideile de aici în noua lege, putem spune că viitorul se scrie aici și că acesta va fi mai bun. Este crucială această coordonare și colaborare între Guvern și societatea civilă și ea trebuie menținută și chiar dezvoltată în viitor”, a spus Sorin Costreie, consilier de stat, Cancelaria Prim-Ministrului.
„Noi la Ministerul Educației considerăm că o reformă autentică trebuie să includă dezbateri de calitate cu toți stakeholderii relevanți pentru modernizarea școlilor din România. M-am bucurat de calitatea conversațiilor și relevanța propunerilor dezbătute astăzi și așteptăm cu interes propunerile finale care să ajute la transpunerea în lege a proiectului România Educată”, a spus Radu Szekely, consilier al ministrului Educației.
Alianța „O Voce pentru Educație” a deschis un canal de comunicare cu toate organizațiile participante care au experiență și legitimitate în educație, pentru a oferi o oportunitate autentică de contribuție la noul proiect de lege a educației. Astfel, setul de propuneri de reformă formulate în cadrul întâlnirii vor fi trimise către Ministerul Educației și Administrația Prezidențială, pentru a fi incluse în noua lege a educației.
Un sistem de învățământ modern și incluziv pentru cadrele didactice din România
Printre măsurile discutate de alianță se numără:
Demersul inițiat de alianța „O Voce pentru Educație” va continuă în ritm susținut sub forma unor grupuri tematice de lucru, pe 10 teme stringente de reformă, care au fost selectate pentru a contribui la modernizarea educației din România: (1) Cariera didactică și parcursul profesional al cadrelor didactice, (2) Management școlar și guvernanța sistemului de educație, (3) Finanțare, (4) Curriculum (abordări curriculare pentru susținerea dezvoltării competențelor relevante în societatea actuală – literație, STEM și SEL – social and emotional learning), (5) Evaluarea rezultatelor învățării, (6) Alfabetizare funcțională, (7) Educație incluzivă, (8) Digitalizare, (9) Învățământ dual (10) Infrastructură.
„Zilele acestea am înțeles ce înseamnă împreună. Atunci când suntem toți preocupați de o educație mai bună pentru copiii noștri, facem eforturi comune de a aduce schimbarea esențială de care sistemul educațional din România are nevoie. Am pus laolaltă experiențe diferite care contribuie la un întreg ce ne dorim să dea un sens nou viitorului”, a spus Mariana Dogaru, președinte ARACIP.
„Cred în puterea noastră de a muta munții din loc și în inteligența individuală și colectivă pentru a contribui la una din cele mai ample mișcări de reformă educațională ce au avut loc până acum în România. Îmi doresc un context favorabil care să permită transformarea în realitate a acestor propuneri de reformă”, a spus Elena Lotrean, fondator Finnish Teacher Training Centre.
Această întâlnire a fost organizată prin intermediul Festivalul „Al 5-lea element EΔucația”, desfășurat în perioada 4-7 mai a.c. Festivalul „Al 5-lea element EΔucația” este organizat anual de Finnish Teacher Training Centre, Asociația OvidiuRo și SuperTeach, și susținut de ReThink Romania.
****
Despre „O Voce pentru Educație”
„O Voce pentru Educație” este o alianță constituită cu scopul de a contribui la reformarea sistemului de învățământ din România, în contextul publicării unui nou proiect de lege a educației (2022). Alianța reprezintă o parte a societății civile și este formată din actori relevanți, cu experiență și pricepere în educație: organizații non-profit, camere de comerț și grupuri de business.
Evenimentul de lansare a alianței „O Voce pentru Educație” a avut loc în data de 13 aprilie a.c. la București, cu participarea ministrului educației Sorin Mihai Cîmpeanu și a vizat măsurile de reformă ale noii legi a educației. Au participat 180 de reprezentanți ai celor mai importante organizații din business și educație – printre care Coaliția pentru Dezvoltarea României, Confederația Patronală Concordia, UNICEF, Consiliul Național al Elevilor, Federația Părinților și Aparținătorilor Legali, alături de ministrul educației, Sorin Mihai Cîmpeanu și echipa Ministerului.
Membrii Alianței „O Voce pentru Educație”:
Despre Festivalul „Al 5-lea element EΔucația”
Festivalul „Al 5-lea element EΔucația” a fost lansat de Finnish Teacher Training Center, Asociația OvidiuRo și SuperTeach, cu scopul de a crea un cadru de comunicare și colaborare pentru comunitatea celor activ implicați în procesele de transformare în domeniul educației, dornici de o schimbare din interior.