Prima pagină » Comunicate de presă » Asociația Medici pentru România se alătură uneia dintre cele mai importante alianțe pentru sănătate publică de la nivel global

Asociația Medici pentru România se alătură uneia dintre cele mai importante alianțe pentru sănătate publică de la nivel global

Asociația Medici pentru România se alătură uneia dintre cele mai importante alianțe pentru sănătate publică de la nivel global

Medici pentru România a devenit membră a EPHA (European Public Health Alliance), organizație cu renume mondial, pentru a îmbunătăți sistemul medical din România.

Cu peste 80 de membri din întreaga lume și cu misiunea de a îmbunătăți sistemului medical public, EPHA a fost creată în 1993 și reunește numeroase organizații neguvernamentale din sectorul public de sănătate, cadre medicale, oameni de știință și nu numai. Cel mai nou membru al acesteia este Asociația Medici pentru România, singura organizație neguvernamentală din România activă în prezent în EPHA.

„Ne simțim cu un pas mai aproape de a aduce schimbări importante pentru sistemul medical din România. Printre planurile pe care le avem ca membri EPHA se numără, înainte de toate, să învățăm de la ceilalți membri și să ne uităm la ce au implementat și au creat aceștia în țările care activează, ca mai apoi să adaptăm și să implementăm, la rândul nostru, ce este de interes pentru România în domeniul sănătății publice. Dacă am mers până acum > cu majoritatea campaniilor noastre, în viitor vrem să abordăm problemele sistemului medical din țara din perspectivă națională și internațională. Vrem să privim la cum se integrează sistemul de sănătate publică din România în imaginea mai mare, globală, și, astfel, să găsim soluții cu impact care să contribuie la îmbunătățirea acestui sistem.”, ne-a spus Alexandru Costache, Președintele Medici pentru România.

Pentru mai multe detalii despre Medici pentru România și proiectele acestora puteți accesa webiste-ul oficial.

Pentru mai multe detalii despre EPHA, puteți accesa website-ul oficial al Alianței.

Citește și