Azi începe TIFF21! Află ce poți face la festival și cum poți contribui la scrierea unui scenariu colectiv inițiat de IQOS
Timp de zece zile, până în 26 iunie, Cluj-Napoca devine destinația favorită a pasionaților de film și a profesioniștilor din domeniu. Din țară sau de peste hotare, aceștia se alătură, în fiecare an, Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF), aflat anul acesta la cea de-a 21-a ediție.
Pe lângă selecția bogată de filme românești și internaționale din programul general al festivalului, dar și din cadrul Zilelor Filmului Românesc, Competiția Oficială este secțiunea care atrage publicul în mod special. În cadrul acesteia, 12 producții din toată lumea, candidează în premieră pentru Trofeul Transilvania la TIFF. Dedicată regizorilor debutanți sau aflați la cel de-al doilea lungmetraj de ficțiune, Competiția Oficială aduce în premieră națională la Cluj-Napoca și două producții autohtone: Balaur, regizat de Octav Chelaru, și Marocco/ Mikado, cel de-al doilea lungmetraj scris și regizat de actorul Emanuel Pârvu.
TIFF21 înseamnă, de asemenea, o mulțime de alte activități asociate atmosferei de festival: cine-concerte, concerte, activări și evenimente speciale puse pe agendele vizitatorilor. O astfel de inițiativă de bifat este cea propusă de IQOS, partener al festivalului pentru al cincilea an consecutiv.
Provocarea lansată de brand este, evident, în ton cu specificul festivalului și le propune pasionaților de scris sau pur și simplu celor care vor să dea frâu liber imaginației, să ia parte la scrierea unui scenariu de film colectiv. Astfel, în locul special amenajat la Muzeul de Artă, cei prezenți la festival își vor putea exersa talentul scriitoricesc, prin continuarea unui capitol al scenariului început de IQOS și continuat de participanți. Fiecare persoană poate contribui, astfel, la poveste, cu propriile idei. Singura condiție: să continue scenariul din punctul în care a fost lăsat de persoana de dinainte.
Structurat pe capitole care marchează momentele esențiale ale oricărei povești – introducere, intrigă, desfășurarea acțiunii, punct culminant și deznodământ, scenariul final va dezvălui o poveste colectivă scrisă de comunitatea IQOS. Urmărește povestea și pe Instagramul @iqos_ro.
Suntem povestitorii vieților noastre. Și parte din poveștile altora. Împreună rescriem viitorul. Cu IQOS. Acesta este mesajul IQOS în cadrul ediției de anul acesta a TIFF21, un mesaj profund, care pune accentul pe impactul pe care fiecare dintre noi îl are asupra parcursului celor cu care ne intersectăm și, mai ales, în comunitățile din care facem parte.
Scenariile colective sunt o pledoarie pentru efortul comun pe care trebuie să-l facem pentru a atinge progresul. Ele reprezintă o manieră creativă de a defini comunitatea IQOS, în care diferențele sunt apreciate și chiar îmbrățișate, iar perspectivele diferite ajută, de fapt, să ne imaginăm și să construim un viitor fără fum, în care fiecare dintre noi este personajul principal.
„Știm că cei care participă la festivaluri, fie ele de muzică sau de film, își doresc experiențe noi, care să-i relaxeze și să-i provoace, dar care să-i păstreze, în același timp, în atmosfera specifică unui astfel de eveniment. De aceea, am considerat că invitația de a lua parte la scrierea unui scenariu colectiv de film este un exercițiu amuzant, creativ și foarte potrivit pentru TIFF. Sperăm să le stârnească tuturor curiozitatea, iar scenariul final să reflecte efervescența de la TIFF, unicitatea, dar și diversitatea celor care au luat parte la exercițiu.” – Ruxandra Pașca, Director Consumer Experience, Philip Morris România.
În plus, în pauzele dintre filme, utilizatorii IQOS se vor putea bucura de o serie de beneficii funcționale în cafeneaua smoke-free din Piața Unirii, unde vor putea imortaliza momente speciale cu ajutorul unui photo booth spectaculos, iar la Muzeul de Artă vor putea lua parte la concertul Muse Quartet în seara zilei de 24 iunie. Cei care nu pot ajunge la festival se pot bucura de provocările lansate în IQOS Club, dar și în Instagramul @iqos_ro, care îi vor introduce în atmosfera de la TIFF și le pot aduce premii inedite.
IQOS nu este lipsit de riscuri. Eliberează nicotină care provoacă dependență. IQOS este destinat adulților care altfel ar continua să fumeze sau să folosească produse cu nicotină.
Material susținut de IQOS.