BAT și One Night Gallery aduc FULL SPECTRUM EXPERIENCE la SENAT Galerie în București (Comunicat de presă)
Un vernisaj – eveniment de artă contemporană și manifest pentru feminitate, dincolo de stereotipii și convenții sociale
- BAT a lansat, în cadrul unui eveniment multi – senzorial organizat la SENAT Galerie în București, expoziția temporară FULL SPECTRUM EXPERIENCE, un manifest contemporan pentru feminitate, dincolo de stereotipii și convenții sociale.
- 10 artiști contemporani români curatoriați de One Night Gallery expun până duminică 18 septembrie la SENAT Galerie 10 lucrări dedicate diverselor forme de feminitate și rolului actual al femeii în societate.
- BAT și-a asumat obiectivul de a construi un viitor mai bun (A Better Tomorrow™) pentru societate, iar susținerea comunităților de artiști și activitățile dedicate inclusivității sociale reprezintă un pilon esențial în cadrul strategiei companiei.
BAT a lansat miercuri seară expoziția temporară FULL SPECTRUM EXPERIENCE la Galeria SENAT din București. Curatoriată de One Night Gallery, platforma de promovare a artei românești contemporane, vernisajul explorează diferitele fațete actuale ale feminității și rolul modern al femeii în societate, dincolo de stereotipii și convenții. BAT și-a asumat misiunea de a construi un viitor mai bun, iar activitățile care încurajează incluziunea, inovația socială și sprijinirea comunităților locale de artiști sunt un pilon central în strategia companiei.
10 artiști contemporani din domeniul fotografiei, ilustrației, bijuteriei, artelor digitale sau interactive, designului vestimentar și sculpturii s-au alăturat proiectului, iar lucrările acestora sunt o demonstrație asupra diverselor forme de feminitate ce pot fi explorate prin artă. Astfel, până duminică 18 septembrie pot fi vizionate la SENAT Galerie (Str. Baiculesti 29) zece lucrări semnate de Raluca Ciornea și Felicia Simion [fotografie], Ștefan Radu Crețu și Misha Diaconu [sculptură], Wanda Hutira și Alex Nimurad [ilustratie], Rizi [artă interactivă], Tammy Lovin [artă digitală], Adina Grapa [design vestimentar], Contemporia [bijuterie].
În cadrul evenimentului de lansare, care a reunit peste 400 de participanți (antreprenori, artiști, creatori, oameni de business și media), lucrările expuse au facut obiectul unei licitații în urma căreia participanții și-au putut adjudeca lucrări din expoziție. Fondurile strânse în cadrul licitației vor fi donate integral Asociatiei ANAIS, una dintre mai active organizații în domeniul promovării, respectării și apărării drepturilor femeilor din România.
”Ca una dintre cele mai mari companii la nivel internțional, avem o responsabilitate cu atât mai mare de a genera un impact social pozitiv. O direcție prioritară în acest sens pe plan local este de a suține demersuri culturale și comunități de artiști care, prin creația și mesajele lor, aduc în prim-plan valori în care ne regăsim, precum incluziune, diversitate, inovație, sustenabilitate și curaj. Mulțumim partenerilor care ne sunt alături, deoarece împreună putem construi pe baza acestor valori și contribui la un viitor mai bun”, au declarat reprezentanții BAT.
„Prin programele sale, Asociatia ANAIS a dat până în prezent o voce unui număr de peste 12.000 de femei în România (însemnând programe de consiliere juridică celor care au trecut prin situații complicate, consiliere emoțională sau chiar adăpost), de la înființarea sa, în anul 2011. Fiecare dintre noi are puterea de a schimba ceva, prin gesturi care pot părea mici nouă, dar semnificative pentru ceilalți. De aceea, ne bucurăm să fim parte din acest proiect, care mobilizează mai multi actori sociali – acest lucru înseamnă că vocile femeilor din România au fost auzite deja și că facem pași înainte,” declară Carmen Nemeș, Președintele Asociației ANAIS.
BAT, lider global în domeniul bunurilor de larg consum și liderul local al pieței de tutun, și-a asumat misiunea strategică de a construi un viitor mai bun (A Better Tomorrow™) pentru comunitățile în care activează și pentru societate. BAT investește permanent în proiecte cu impact pozitiv pentru societate și comunități și susține anual programe care facilitează accesul la cultură, istorie și spații publice de calitate în comunitățile noastre.
În România, BAT investește aproximativ un milion de euro în evenimente culturale și sprijină comunitatea artistică locală prin susținerea unor festivaluri de muzică renumite precum Electric Castle sau SummerWell, dar și evenimente de design precum Romanian Creative Week sau evenimente culturale precum Strada de C’Arte.
Despre BAT în Romania
- In 2021, BAT este cel mai mare contribuabil la bugetul de stat, pentru al doilea an consecutiv. Compania a platit aproape 11 miliarde de lei la bugetul de stat anul trecut.
- BAT este liderul pietei tutunului din Romania, cu o cota de peste 50%.
- BAT are peste 3.000 de angajați si creeaza alte 30.000 de locuri de munca pe lantul de distributie si aprovizionare.
- BAT investește aproximativ un milion de euro anual în evenimente culturale, sprijinind comunitatea artistică și creativă locală, precum și programe care facilitează incluziunea și inovația socială.
Despre BAT la nivel global
BAT este o companie de top, cu mai multe categorii de bunuri de larg consum, al cărei obiectiv declarat este de a construi un viitor mai bun (A Better Tomorrow™) prin reducerea impactului asupra sănătății, ceea ce presupune angajamentul de a oferi consumatorilor adulți o gamă variată de produse cu risc redus*.
Compania continuă să susțină clar că fumatul cauzează riscuri majore la adresa sănătății și că singura modalitate prin care acestea pot fi evitate este renunțarea la fumat. BAT îi încurajează pe cei care continuă să fumeze să facă trecerea complet la alternativele cu risc redus dovedit științific*. Pentru a realiza acest lucru, BAT se transformă într-o afacere cu multiple categorii de bunuri de larg consum, centrată cu adevărat pe consumatori.
Obiectivul BAT este ca 50 de milioane de consumatori să aleagă produsele sale care nu ard până în 2030 și de a genera venituri de 5 miliarde de lire sterline din noile categorii până în 2025. BAT și-a stabilit o serie de obiective ambițioase de sustenabilitate, inclusiv atingerea neutralității emisiilor de carbon pentru Scopurile 1 și 2 până în 2030, eliminarea plasticului non-necesar de unică folosință și utilizarea exclusiv de plastic reutilizabil, reciclabil sau compostabil pentru ambalajele sale până în 2025.
BAT are peste 53.000 de angajați și operează în peste 180 de țări. Grupul BAT a generat venituri de 25,68 de miliarde de lire sterline în 2021 și un profit din operațiuni de 10,2 miliarde lire sterline.
Portofoliul strategic al companiei include mărcile sale globale de țigarete și o categorie tot mai largă de produse cu risc redus* din tutun și nicotină, precum și produse tradiționale din tutun care nu ard. Acestea includ țigări electronice, produse de încălzire a tutunului, produse moderne pentru uz oral, inclusiv produse cu nicotină pentru uz oral fără tutun, precum și produse orale tradiționale, cum ar fi snus și snuff umed. După primul semestru al anului 2022, BAT a înregistrat 20,4 milioane de consumatori de produse care nu ard tutunul, o creștere de 2,1 milioane față de anul precedent.
*Bazat pe dovezile existente și presupunând o trecere completă de la fumat la aceste produse. Aceste produse nu sunt lipsite de risc și provoacă dependență.