Casa de avocatură Stratulat Albulescu deschide un nou birou la Chișinău: ”Un centru de inovare pe piața juridică din regiunea Republicii Moldova!”

Publicat: 05 09. 2022, 08:06

Extinderea SAA în Republica Moldova face parte din strategia firmei de a oferi servicii complete în toate teritoriile vorbitoare de limbă română.

Această extindere survine după aproape 10 ani de creștere continuă, pe parcursul cărora casa de avocatură Stratulat Albulescu a oferit soluții juridice la cel mai înalt nivel în cadrul biroului principal din București, România.

Am sesizat potențialul pieței din Republica Moldova atunci când am constatat interesul sporit al acestei țări atât pentru investițiile din România, cât și pentru cele din alte zone ale Europei și suntem foarte încântați că am adus acum firma noastră de avocatură și la Chișinău. Spiritul nostru antreprenorial ne conduce spre adoptarea de noi idei, tehnologii și abordări pentru serviciile prestate clienților noștri și pentru colaborările noastre la nivel internațional.

Avem o viziune îndrăzneață de a transforma echipa într-una inovatoare, ce oferă servicii juridice complete la Chișinău. Credem cu tărie în perspectivele de dezvoltare ale Republicii Moldova și, prin prezența noastră în zonă, dorim să contribuim la dezvoltarea viitoare a țării, a declarat Silviu Stratulat, Managing Partner.

Biroul Stratulat Albulescu este amplasat în centrul Chișinăului, în Digital Park

Nu întâmplător, biroul Stratulat Albulescu este amplasat în centrul Chișinăului, în Digital Park – primul parc IT din Moldova și un proiect revoluționar, care oferă spații de lucru pentru companiile de tehnologie locale și internaționale, cu o suprafață totală de 8,35 mii de metri pătrați.

Noul nostru birou este poziționat strategic pentru a putea conecta clienții la oportunitățile de afaceri interne și externe, precum și pentru a fi un centru de inovare pe piața juridică din regiunea Republicii Moldova”, a adăugat Silviu Stratulat, Managing Partner.

  • Biroul reunește o gamă variată de arii de practică, cu o ofertă de servicii cuprinzătoare, axată în special pe gestionarea tranzacțiilor comerciale, Corporate/ M&A, Energy și Technology.
  • Ca răspuns la cererea clienților, activitatea juridică se va concentra inițial asupra chestiunilor ce implică o activitate recurentă (în principal în domeniul dreptului societar/fuziuni și achiziții și tehnologie, precum și pe aspecte legate de proprietatea intelectuală) și intenționăm ca serviciile juridice oferite să fie extinse în timp util la toate domeniile de practică.

Noul birou Stratulat Albulescu de la Chișinău va prelua o gamă mai diversificată de proiecte pe măsură ce modelul operațional va evolua, creând astfel un centru de excelență pentru a oferi clienților servicii de înaltă calitate, consecvente și rentabile.

A fost deja o echipă performantă care va fi coordonată de către Silviu Stratulat, Managing Partner și care include avocați cu o experiență considerabilă, precum Sabina Cerbu – Partner. În acest fel, este de așteptat ca numărul membrilor echipei din Chișinău să crească semnificativ în următoarele 12 luni.

”Ne puteți vizita la noua noastră locație din Chișinău, Parcul Digital, strada Mihai Viteazul 15A, etajul 6, Chișinău, Republica Moldova, sau ne puteți contacta prin e-mail la chisinau_office@saa.ro sau telefonic la +373 (22) 994 990 sau +373 (22) 009 109”, au mai transmis reprezentanții casei de avocatură Stratulat Albulescu.