Clujul în 840 de cadre cinematografice și 200 de fotografii. Vezi premiera filmului și vernisajul expoziției „De dimineața până seara, Cluj-Napoca”!
Premieră film: 23 iunie 2023, ora 18.00
Cinema Victoria, bd. Eroilor 51
Vernisaj expoziție: 23 iunie 2023, ora 20.00
Centrul de Creație MAIDAN, bd. Eroilor 16
Fotografi: Alex Nicodim, Alexandra Tomescu, Andrei Furnea, Ștefan Socaciu, Radu Sălcudean, Șerban Mestecăneanu și Mihai Poiană
Pe 23 iunie, de la orele 18, la Cinema Victoria, poți vedea ultima producție Pink Cat Studios, un film proaspăt și energic despre Clujul contemporan. Robert Antonescu, regizorul filmului De dimineața până seara, Cluj-Napoca îți arată un oraș care se schimbă, crește, devine mai bogat, dar și mai zgomotos și mai aglomerat.
Este capabil Clujul să-și gestioneze propriul succes? Aceasta este întrebarea către care conduc replicile celor peste 100 de clujeni, intervievați într-o zi din aprilie 2023. Te așteaptă 30 de minute de replici amuzante și de muzică bună. Și multe întrebări… Cum este pentru tine orașul în care trăiești? Mai este molcom și calm, așa cum poate l-ai simțit în copilărie? Sau, dacă ești vinitură aici, te-a primit așa cum sperai ori se uită suspicios la tine? Cum te împaci cu festivalurile? Câte opțiuni ai să-ți petreci timpul în moduri care te fac să te simți BINE? Chiar, te simți bine la Cluj, în acest moment al vieții tale?
Sunt multe teme de dezbatere și multe păreri, condensate într-un roller coaster urban. Dar dacă îți place viteza schimbului de idei și vrei să vezi cum se raportează Clujul la capitală, poți să rămâi și pentru bonus – De dimineața până seara, București, primul film al seriei DDPS. Prin comparație, specificul fiecăruia din orașe iese mai bine la suprafață.
După film, producătorii te invită să vezi și versiunea fotografică a Clujului cotidian. La Centrul de Creație MAIDAN, pe Eroilor 16, are loc de la ora 20 vernisajul De dimineața până seara, Cluj-Napoca – expoziție de fotografie de stradă. Produsă de Pink Cat Studios, expoziția aduce împreună energiile creative ale celor 7 fotografi invitați – trei din Cluj, trei din București și unul din Brașov. Alex Nicodim, Alexandra Tomescu, Mihai Poiană, Șerban Mestecăneanu, Andrei Furnea, Ștefan Socaciu și Radu Salcudean au acceptat provocarea de a imortaliza orașul pe durata unei zile întregi, începute dis-de-dimineață, mergând pe 7 trasee diferite dinspre marginea Clujului spre Piața Unirii.
Cele 200 de fotografii prezentate la expoziția DDPS Cluj-Napoca transmit discret intenția de a construi o capsulă a timpului, care merită văzută acum și asupra căreia merită revenit peste 5, 10 ani și mai târziu. Cei șapte fotografi și-au asumat sarcina de a observa și de a consemna specificul vieții clujene din 2023, într-o zi obișnuită, dar unică în felul ei, pentru că nu se va mai repeta niciodată.
Proiectul De dimineața până seara, Cluj-Napoca este produs de Pink Cat Studios și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național în sesiunea I, 2023.