Săptămâna Europeană a Sportului începe în Sectorul 3 cu evenimentul ajuns la cea de-a doua ediție, „Cupa Sectorului 3”, care se va desfășura în două locații, respectiv bazele sportive Vitan și Unirii. Competiția este organizată de Primăria Sectorului 3 și are ca scop promovarea mișcării în aer liber, dar și popularizarea bazelor sportive cu acces gratuit amenajate în ultima perioadă.
Sute de cetățeni cu dorință de mișcare, dar și de a câștiga, s-au înscris deja la Cupa Sectorului 3 pentru a se înfrunta amical în singura competiție sportivă cetățenească organizată la nivelul unui sector. Astfel, între 22 și 30 septembrie, de la orele 18.00 la 21.00 participanții se vor înfrunta în patru campionate din patru sporturi: fotbal, tenis cu piciorul, tenis de masă și tenis de câmp. Câștigătorii vor fi premiați de Primăria Sectorului 3 în cadrul unei festivități organizate pe 30 septembrie la baza sportivă Vitan.
Jucător al generației de aur – gazda competiției
În cadrul festivității de premiere va fi prezent și fostul mare fotbalist român din „generația de aur” Miodrag Belodedici care va oferi câștigătorilor mingi de fotbal cu autograf. Vineri, 29 septembrie și sâmbătă 30 septembrie, la baza sportivă Vitan cei care vor veni să susțină sportivii vor avea parte și de meciuri demonstrative de tenis cu jucători profesioniști dar și de o serie întreagă de ateliere interactive pentru copii în care cei mici vor fi inițiați în activități sportive și recreative precum: aerobic, fitness, dansuri, badminton, arte marțiale. Pentru copii, dar și pentru adulți, va fi prezent și un specialist în nutriție care va oferi consultanță doritorilor, indiferent că practică un sport sau vor doar sfaturi pentru o viață sănătoasă.
Primăria Sectorului 3 îi invită pe toți iubitorii sportului și mișcării în aer liber să fie alături de sportivii Sectorului 3, în competiția dedicată lor.
Programul competiției
22.09
BAZA SPORTIVA UNIRII
18.00 – 19.00 TRAGEREA LA SORTI
MC: GRIGORESCU DIMITRIE GABRIEL
ARBITRU FOTBAL: COZA IONUT
ARBITRU TENIS: GANESCU ADRIAN
23.09
BAZA SPORTIVA VITAN
18.00 – 21.00 INREGISTRARE PARTICIPANTI
RIDICARE KIT PARTICIPARE (TRICOU, BRATARA ACCES, COMPLETARE DECLARATII ETC)
24.09
BAZA SPORTIVA VITAN
18.00 – 21.00 INREGISTRARE PARTICIPANTI, RIDICARE KIT PARTICIPARE
MECIURI ELIMINATORII FOTBAL, TENIS DE PICIOR, TENIS DE MASA
18:00 – 21:00 (FOTBAL) |
3 MECIURI T16 |
18:00 – 21:00 (TENIS CU PICIORUL) |
2 MECI T16 |
18:00 – 21:00 (TENIS DE MASA) |
4 MECIURI T32 |
25.09
BAZA SPORTIVA VITAN
18.00 – 21.00 INREGISTRARE PARTICIPANTI, RIDICARE KIT PARTICIPARE
MECIURI ELIMINATORII FOTBAL, TENIS DE PICIOR, TENIS DE MASA
18:00 – 21:00 (FOTBAL) |
3 MECIURI T16 |
18:00 – 21:00 (TENIS CU PICIORUL) |
1 MECI T8 |
18:00 – 21:00 (TENIS DE MASA) |
4 MECIURI T16 |
BAZA SPORTIVA UNIRII
18.00 – 21.00 INREGISTRARE PARTICIPANTI, RIDICARE KIT PARTICIPARE
MECIURI ELIMINATORII TENIS DE CAMP
18:00 – 21:00 (TENIS DE CAMP) |
6 MECIURI T32 |
26.09
BAZA SPORTIVA VITAN
18.00 – 21.00 INREGISTRARE PARTICIPANTI, RIDICARE KIT PARTICIPARE
MECIURI ELIMINATORII FOTBAL, TENIS DE PICIOR, TENIS DE MASA
18:00 – 21:00 (FOTBAL) |
4 MECIURI GR A + B |
18:00 – 21:00 (TENIS DE PICIOR) |
1 MECI T8 |
18:00 – 21:00 (TENIS DE CAMP) |
4 MECIURI T16 |
BAZA SPORTIVĂ UNIRII
18.00 – 21.00 INREGISTRARE PARTICIPANTI, RIDICARE KIT PARTICIPARE
MECIURI ELIMINATORII TENIS DE CAMP
18:00 – 21:00 (TENIS DE CAMP) |
4 MECIURI T16 |
27.09
BAZA SPORTIVĂ VITAN
18.00 – 21.00 INREGISTRARE PARTICIPANTI, RIDICARE KIT PARTICIPARE
MECIURI ELIMINATORII FOTBAL, TENIS DE PICIOR
18:00 – 21:00 (FOTBAL) |
4 MECIURI GR A + B |
18:00 – 21:00 (TENIS DE PICIOR) |
1 MECI T8 |
BAZA SPORTIVA UNIRII
18.00 – 21.00 INREGISTRARE PARTICIPANTI, RIDICARE KIT PARTICIPARE
MECIURI ELIMINATORII TENIS DE CAMP
18:00 – 21:00 (TENIS DE CAMP) |
4 MECIURI T16 |
28.09
BAZA SPORTIVĂ VITAN
18.00 – 21.00 INREGISTRARE PARTICIPANTI, RIDICARE KIT PARTICIPARE
MECIURI ELIMINATORII FOTBAL, TENIS DE PICIOR, TENIS DE MASA
18:00 – 21:00 (FOTBAL) |
4 MECIURI GR A+ B |
18:00 – 21:00 (TENIS DE PICIOR) |
1 MECI T8 |
18:00 – 21:00 (TENIS DE MASA) |
4 MECIURI T16 |
BAZA SPORTIVĂ UNIRII
18.00 – 21.00 INREGISTRARE PARTICIPANTI, RIDICARE KIT PARTICIPARE
MECIURI ELIMINATORII TENIS DE CAMP
18:00 – 21:00 (TENIS DE CAMP) |
4 SFERTURI |
29.09
BAZA SPORTIVĂ VITAN
11.00 – 20.00 DEMONSTRATII SPORT / MISCARE (26 DE DEMONSTRATII)
17.00 – 18.00 PROGRAM ARTISTIC STAND UP COMEDY – VICTOR BARA
18.00 – 21.00 SEMIFINALEINALE FOTBAL, TENIS DE PICIOR, TENIS DE MASA, TENIS DE CAMP
18:00 – 21:00 (FOTBAL) |
2 meciuri semifinale |
18:00 – 21:00 (TENIS DE PICIOR) |
2 meciuri semifinale |
18:00 – 21:00 (TENIS DE MASA) |
2 meciuri semifinale |
18:00 – 21:00 (TENIS DE CAMP) |
2 meciuri semifinale |
EXPOZITIE, CABINA FOTO, CONSILIERE NUTRITIONALA
30.09
BAZA SPORTIVĂ VITAN
11.00 – 18.00 DEMONSTRATII SPORT / MISCARE (14 DE DEMONSTRATII)
15.00 – 16.00 MECI DEMONSTRATIV
16.00 – 17.00 PROGRAM ARTISTIC – MOMENT DE MENTALISM CU SIMION STEFAN
16.00 – 18.00 FINALE FOTBAL, TENIS DE PICIOR, TENIS DE MASA, TENIS DE CAMP
EXPOZITIE, CABINA FOTO, CONSILIERE NUTRITIONALA
16:00 – 18:00 (FOTBAL) |
2 meciuri finale |
16:00 – 18:00 (TENIS DE PICIOR) |
2 meciuri finale |
16:00 – 18:00 (TENIS DE MASA) |
2 meciuri finale |
16:00 – 18:00 (TENIS DE CAMP) |
2 meciuri finale |
18.00 FESTIVITATEA DE PREMIERE