Cris-Tim vine în ajutorul refugiaților ucraineni cu produsele sale, iar primăria din Filipeștii de Pădure le oferă cazare pe termen nelimitat
Cris-Tim s-a alăturat companiilor și tuturor românilor care au sărit în ajutorul ucrainenilor forțați să fugă din calea războiului, să lase tot în urmă și să se refugieze în țările vecine.
Miercuri, 2 martie, compania a trimis un al doilea lot de produse Cris-Tim refugiaților – mezeluri, lactate, ready-meal. În total a fost trimisă o cantitate de peste 25.000 de kg în valoare de aproape 260.000 de lei. Cele două transporturi de alimente au fost trimise în două direcții – unul către Ucraina, la Cernăuți (pe 28 februarie), unde a fost organizat ad-hoc un centru de colectare pe stadionul orășenesc. Al doilea transport a ajuns în Republica Moldova, la Chișinău, unde a fost înființată o tabără de refugiați.
„Nu poți privi drama vecinilor noștri fără să faci ceva. Este cel mai mic gest pe care-l putem face pentru ei. Sunt femei și copii, bătrâni care s-au trezit într-o altă lume în dimineața zilei de 24 februarie. Au fost nevoiți să fugă din calea bombelor. Grupul nostru a fost mereu aproape de cei mai puțini norocoși, îi vom așeza la masa noastră, îi vom invita în casa noastră pe toți ucrainenii care au nevoie de ajutor acum”, a declarat Radu Timiș Jr., CEO al grupului Cris-Tim.
De asemenea, în colaborare cu Primăria Comunei Filipeștii de Pădure, condusă de edilul Ciprian Morărescu, Cris-Tim va sigura masa tuturor refugiaților care vor ajunge aici, fie că sunt în tranzit, fie că vor să rămână pe o perioadă nelimitată. De la începerea conflictului, în Filipeștii de Pădure au ajuns deja câțiva ucraneni, dar au fost doar în tranzit. Capacitatea de cazare oferită de comunitatea din Filipestii de Padure este de 50 de locuri.
“Am demarat campanii de informare, ne-am oferit sprijinul celor care centralizează locurile unde refugiații găsesc o casă și o masă. De asemenea, avem colegi care merg în vamă să vadă cine are nevoie de ajutor și să-l ofere”, au mai declarant autoritățile locale.
Despre Cris-Tim
Grupul Cris-Tim, liderul pieței de mezeluri, este o afacere de familie fondată acum trei decenii, perioadă în care a fost alături de români, în clipele de fericire și bunăstare, dar și în cele de cumpănă.
Portofoliul grupului include astăzi brandurile Cris-Tim, Matache Măcelaru, Alpinia, Csardas, Salam Săsesc, Bunătăți și Mugura. Din portofoliul familiei Timiș nu au lipsit însă niciodată valori precum solidaritatea și compasiunea, ingredientele fără de care afacerea grupului nu ar fi atins niciodată succesul pe care-l are astăzi.