Electrica Furnizare asigură clienții de toată disponibilitatea în clarificarea situațiilor apărute în procesul de tranziție la noul sistem informatic
Electrica Furnizare își asigură clienții de toată disponibilitatea în clarificarea situațiilor apărute în procesul de tranziție la noul sistem informatic implementat la nivelul companiei.
Ca urmare a finalizării implementării unui nou sistem informatic la nivelul companiei, acțiune derulată în perioada 1 ianuarie 2024 – 15 februarie 2024, Electrica Furnizare vine în întâmpinarea clienților cu o serie de clarificări menite să contribuie la familiarizarea acestora cu noutățile apărute în relația cu furnizorul.
Facturi aferente perioadei de optimizare a sistemului informatic
Facturile emise pentru clienții Electrica Furnizare aferente perioadei optimizărilor de sistem reflectă o cantitate de energie electrică estimată conform istoricului de consum înregistrat pentru fiecare loc de consum în parte. În acest context, reamintim clienților faptul că pot oricând să își actualizeze convenția de consum prin intermediul aplicației MyElectrica, astfel încât să reflecte o cantitate de energie electrică corespunzătoare obiceiurilor de consum ale acestora.
Cu ocazia citirii realizate de către operatorul de distribuție, se recalculează cantitatea de energie electrică consumată efectiv de către client și se emite o factură de regularizare a consumului de energie.
Transmitere index autocitit
Modalitățile curente de transmitere a indexului autocitit puse la dispoziția clienților sunt portalul și aplicația MyElectrica, precum și numărul dedicat TelVerde 0800.800.048 (apel gratuit, disponibil non-stop).
Consultanță în puncte de prezență Electrica Furnizare – program extins
Electrica Furnizare a extins, în perioada 26 februarie 2024 – 01 martie 2024, programul de lucru în mai multe puncte de prezență ale companiei, astfel încât clienții interesați să poată beneficia de consultanță cu privire la noutățile apărute în relația cu furnizorul. Punctele de prezență cu program extins în intervalul orar 08:00-18:00 sunt:
- OC Ploiești (Jud. Prahova) – Str. Gheorghe Doja, nr. 37-39
- OC Câmpina (Jud. Prahova) – Bd. Culturii, nr. 33
- OC Boldeşti Scăieni (Jud. Prahova) – Str. Intrarea Pieței, nr. 1
- OC Buzău (Jud. Buzău) – Bd. Mareșal Averescu, nr. 3
- OC Brăila (Jud. Brăila) – Bd. Dorobanților, nr. 313bis
- OC Târgoviște (Jud. Dâmbovița) – Str. Gimnaziului, nr. 15
- OC Galaţi (Jud. Galați) – Bd Siderurgiștilor, nr. 29, bl. SD5A1
- OC Tecuci (Jud. Galați) – Str. George Coşbuc, nr. 9
- OC Focşani (Jud. Vrancea) – Independenţei, nr. 2
- PL Panciu (Jud. Vrancea) – Democraţiei, nr. 15
- OC Oradea (Jud. Bihor) – Str. D. Cantemir, nr. 26
- OC Salonta (Jud. Bihor) – Str. Mărășești, nr. 2
- PC Beiuș (Jud. Bihor) – Crișului, nr. 2
- PC Bistrița (Jud. Bistrița-Năsăud) – Str. Vasile Conta, nr. 11
- PC Beclean (Jud. Bistrița-Năsăud) – Str. Parcului, nr. 13
- OC Baia Mare (Jud. Maramureș) – Str. George Coșbuc, nr. 14
- OC Sighetu Marmației (Jud. Maramureș) – Piața 1 Decembrie 1918, nr. 25
- OC Vișeu de Sus (Jud. Maramureș) – Str. Rândunelelor, nr. 3
- PL Târgu Lăpuș (Jud. Maramureș) – Petru Rareș, nr. 1
- OC Satu Mare (Jud. Satu Mare) – Str. Corneliu Coposu, nr. 12
- OC Cluj-Napoca (Jud. Cluj) – Str. Samuil Micu, nr. 2
- OC Alba Iulia (Jud. Alba) – Ferdinand, nr. 83
- OC Aiud (Jud. Alba) – Morii, nr. 39
- OC Sibiu (Jud. Sibiu) – Uzinei, Bl. 7A
- OC Mediaş (Jud. Sibiu) – I.C. Brătianu, nr. 5
- OC Sfântu Gheorghe (Jud. Covasna) – Daczo, nr. 2
- PL Târgu Secuiesc (Jud. Covasna) – Gheorghe Doja, nr. 22
- OC Brașov (Jud. Brașov) – Pictor Luchian, nr. 25, bl. 31
- OC Făgăraş (Jud. Brașov) – Unirii, nr. 1 A
- OC Târgu Mureş (Jud. Mureș) – Călărașilor, nr. 103
- OC Reghin (Jud. Mureș) – Parcul Tineretului, nr. 1
- OC Miercurea Ciuc (Jud. Harghita) – Marton Aron, nr. 38
- OC Odorheiu Secuiesc (Jud. Harghita) – II. Rakoczi Ferencz, nr. 42
Măsura a fost adoptată din grijă pentru clienții companiei și poate fi prelungită în funcție de nevoile acestora.
În plus, pentru a evita timpii de așteptare în punctele de prezență, Electrica Furnizare pune la dispoziția clienților un sistem online prin care își pot planifica din timp vizita, platforma fiind disponibilă aici: https://www.electricafurnizare.ro/e-programare/ .
Transmitere de solicitări online către furnizor
Clienții pot transmite solicitări către furnizor, simplu și rapid, fără a fi necesară deplasarea în punctele de relații cu clienții, prin intermediul formularului unic de contact online, disponibil aici:
https://www.electricafurnizare.ro/asistenta/contactati-ne-in-scris/ .
Elemente noi de identificare a clienților
Ne asigurăm clienții, pe această cale, de toată deschiderea în tratarea aspectelor generate de tranziția către noul sistem informatic implementat la nivelul Electrica Furnizare și ne cerem scuze pentru disconfortul creat.