Festivalul SUFLET DE ROMÂNIA celebrează satul românesc și producătorii locali

Publicat: 29 04. 2023, 20:36
Actualizat: 21 07. 2023, 12:36

Timp de două zile, Domeniul Regal de la Săvârșin găzduiește festivalul Suflet de România, eveniment care încurajează gospodarii să se conecteze la comunitate și ajută locuitorii acestei țări să descopere micii producători locali, tradițiile și obiceiurile autentice ale satului românesc.

Inițiat de Profi pentru a încuraja comunitatea să aprecieze si mai mult valorile autentice, gusturile bune și tradițiile satului românesc, festivalul Suflet de România este parte a acordului tripartit “Creștem Comunități”, semnat de către Asociația Casa Majestății Sale, Universitatea de Științele Vieții “Mihai I” din Timișoara și lanțul de magazine Profi  pentru susținerea producătorilor locali și conservarea artizanatului autentic și tradițional românesc.

Pe 29 și 30 aprilie, între orele 12:00 – 19:00, festivalul Suflet de România oferă participanților ocazia să călătorească într-un sat atemporal, în vremea Șezătorilor de altădată. Pe lângă întâlnirea cu peste 40 de mici producători locali și oferta lor, vizitatorii au ocazia să urmărească  filme românești valoroase, dar și să se bucure de concerte susținute de Mircea Baniciu,  Nicu Alifantis, Daniel Julean și Trupa Calendar, alături de ansambluri de muzică populară dar și de muzică clasică.

Sâmbătă, la  deschiderea oficială a festivalului Suflet de România, alături de Gaetan Pacton, Director General, și Călin Costinaș, Director General adjunct Profi, au luat parte Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei României,  Principele Radu, autorități centrale și locale,  mai multe ONG-uri susținute de Profi pentru a contribui la binele comunității.

Pentru Profi, organizarea festivalului Suflet de România este o continuare firească a celui mai amplu program de susținere a producătorilor locali, dar și a angajamentului de a fi un retailer puternic ancorat în viața comunității și dezvoltarea României.

„Ca să te îndrăgostești de un loc, trebuie să-l înțelegi, să-i cunoști obiceiurile și să-i descoperi valorile autentice. Cel mai bine acest lucru se întâmpla atunci când mergi la rădăcini, la satul care păstrează gusturile bune, oamenii binevoitori și tradițiile care adună în ele o lungă și frumoasă poveste. Deloc întâmplător suntem într-un loc încărcat de istorie, pentru că vrem să continuăm să scriem istorie împreună, aici, în România. Aceasta este misiunea Profi! Dincolo de angajamentul de a oferi zilnic prețuri mici, la Profi punem suflet în România! Punem suflet în comunitate și în tot ceea ce contează!”, a punctat Gaetan Pacton, Directorul General Profi.

„Domeniul Regal de la Săvârșin a devenit pentru acest weekend un loc de întâlnire al oamenilor care pun suflet în România, așa cum facem și noi zi de zi în rețeaua Profi. Participanții la festivalul Suflet de România pot sa întâlnească artizani autentici, să pătrundă în miracolul satelor românești și să continue tradiția frumoasă a țării în care ne dorim să creștem și să ne dezvoltăm împreună. Ne-am gândit la cei mici, la familii, la cei care caută să descopere tot ce-i mai bun în satele românești cu ajutorul tuturor simțurilor, astfel încât să aibă ceva valoros de spus mai departe și să contribuie la obiectivul nostru comun: să punem suflet în România. Singura șansă la dezvoltare și bunăsare este prin implicare, ceea ce facem împreună inclusiv în aceste zile de sărbătoare”, a declarat Călin Costinaș, Director General adjunct Profi, în timpul ceremoniei de deschidere a festivalului Suflet de România.

Intrarea la festivalul Suflet de România este gratuită. Accesul în zona de festival se poate face cu mașina personală, din Drumul Troașului (DC74), accesibil din drumul european E68 sau prin intermediul curselor regulate cu microbuze din Arad, Timișoara sau localitățile apropiate, dar și cu trenul, fiind mai multe curse care fac legătura principalelor orașe din țară cu Gara Săvârșin.

Programul evenimentelor din cadrul festivalului Suflet de România este disponibil la adresa https://www.profi.ro/suflet-de-romania.

Profi susține producătorii locali

Pentru Profi implicarea în comunitate este o tradiție căreia îi dedică timp și resurse, inclusiv Raftul cu Bunătăți Locale, cel mai amplu program de susținere a micilor producători locali artizanali. Prima inițiativă  prin care Profi a reunit micii producători locali artizanali a fost în septembrie 2022 la Festivalul de la Apoș. Ulterior, Raftul cu Bunătăți Locale a fost lansat în magazine, prima dată în Cluj și Dâmbovița. La finalul lunii martie, Alba a devenit al doilea județ, după Bistrița, în care programul a fost implementat în acest an. În 2023, Profi își propune să aducă Raftul cu Bunătăți Locale cu specialități din carne, conserve, lactate, ouă, panificație, pește, produse apicole, legume și fructe în 10 zone ale țării și să reunească cel puțin 100 de producători locali.

Cu 28.000 de angajați în 1.659 de magazine proprii și Partener prezente în 799 de localități urbane și rurale, Profi este cel mai mare angajator privat din România. PROFI SUPER, PROFI CITY, PROFI GO și PROFI LOCO, cele patru formate de magazin ale rețelei, desfac o gamă de 5.000 de produse apreciate de cei peste 1,2 milioane de clienți care își fac zilnic cumpărăturile în aceste magazine. Mai bine de 94% din aceste produse provin de la furnizori din România. Cifra de afaceri a rețelei, de 11,6 miliarde lei, plasează compania pe locul trei în retailul românesc.

Programul festivalului Suflet de România

Data Interval orar Program
Sâmbătă, 29 aprilie 12:00 15:00 Activități în cadrul festivalului
15:00 15:35 Deschidere oficială Suflet de România
Reprezentanți Profi, reprezentați Casa Regală, Producători locali
15:40 16:10 Ansamblu de dans și soliști locali
16:15 16:45 Ansamblu de dans
16:45 17:25 Activități în cadrul festivalului
17:25 17:55 Concert – Muzică clasică, cvartet de coarde
18:00 18:45 Concert Mircea Baniciu

 

Duminică, 30 aprilie 12:00 14:00 Activități în cadrul festivalului
14:00 14:05 Deschidere ziua a II-a de festival
14:05 14:40 Ansamblu de dans
14:40 15:25 Ansamblu de dans
15:25 16:10 Activități în cadrul festivalului
16:20 17:00 Concert – Cântece de munte, Trupa Calendar
17:00 17:55 Concert – Muzică folk, Daniel Julean
18:00 18:45 Concert Nicu Alifantis

Filme în festivalul Suflet de România

Sâmbătă,
29 aprilie
13:00 Amintiri din copilărie (1965, r. Elisabeta Bostan)

14:30 Liceenii (1986, r. Nicolae Corjos)

16:30 BD la munte și la mare (1971, r. Mircea Drăgan)

Duminică,
30 aprilie
13:00 Veronica (1973, r. Elisabeta Bostan)

15:00 Dumbrava minunată (1981, r. Gheorghe Naghi)

16:30 Extemporal la dirigenție (1987, r. Nicolae Corjos)

17:30 Păcală (1974, r. Geo Saizescu)