Fundația Carmistin a donat 10.000 găini ouătoare BIO, în cadrul unei campanii anuale dedicate comunitățiIor (Comunicat de presă)
Fundația Carmistin a continuat inițiativa lansată în vara anului trecut, prin care desfășoară campanii punctuale de donații, ca parte a eforturilor Grupului Carmistin de a se implica în inițiative de susținere a comunităților locale în care activează prin diviziile sale de business.
Campania din această vară s-a materializat prin donarea a 10.000 găini ouătoare BIO, din care 5.000 către Fundația Inimi de Gorjeni și alte 5.000 către sătenii comunei Leleasca, județul Olt.
Odată ajunse la maturitate, păsările donate, cu respectarea tuturor standardelor sanitar-veterinare prevăzute de legislație, vor putea asigura o producție de circa 70% de ouă de calibru mare, pe o perioadă de timp de doi până la patru ani, în condiții bune de îngrijire. Astfel, familiile beneficiare se pot bucura, vreme îndelungată, în propriile gospodării, de o producție de ouă de mari dimensiuni, respectiv L și XL.
Doamna Maria Badea: Doresc să vă mulțumesc din suflet pentru acest gest de a ne oferi găini. Fiind o bunică singură, acum sunt foarte bucuroasă de fericirea nepoților când vin și văd găinile în curte.
Familia Foantă: Din partea mea și a soției, multe mulțumiri Fundației Carmistin pentru generozitatea dumneavoastră de a ne dărui asemenea găini. Ne-ați făcut o bucurie extraordinară.
Seria de campanii de donații a fost demarată de Grupul Carmistin în anul 2023, când au fost oferite comunităților din județul Olt pachete cu alimente din portofoliul La Provincia, brand Carmistin, către spitale, centre sociale, cămine de bătrâni, precum
și către familii nevoiașe. Astfel, aproape 60.000 ouă BIO La Provincia au fost distribuite, la prima ediție, în condiții de maximă siguranță și igienă alimentară, în satele Scoarța, Turburea, Săcelu, Alimpești, Prigoria, Polovragi și Țănțăreni.
Donațiile pe care le inițiem în fiecare an reflectă grija și angajamentul nostru față de comunități și față de nevoile acestora și ne bucurăm că, de data aceasta, am putut revalorifica împreună cu beneficiarii campaniei o resursă de hrană nu doar necesară, ci și deosebit de sănătoasă, a declarat Andra Paraschiv, președintele Fundației Carmistin.
Despre Fundația Carmistin:
Fundația Carmistin, alături de alte entități ale Grupului, se implică constant în acțiuni de sprijin, acoperind arii de interes și nevoi dintre cele mai diverse, de la proiecte sociale, de educație și comunitate, la inițiative privind mediul, sănatatea și familia, dar și acțiuni cu caracter umanitar, inclusiv în alte zone ale lumii.
Mai multe informații despre proiectele și inițiativele Fundației Carmistin, aici: