Prima pagină » Comunicate de presă » Investițiile Philip Morris International în România construiesc un viitor fără fum și o economie mai puternică

Investițiile Philip Morris International în România construiesc un viitor fără fum și o economie mai puternică

Investițiile Philip Morris International în România construiesc un viitor fără fum și o economie mai puternică

Philip Morris International (PMI) și-a asumat la nivel global misiunea de a construi un viitor fără fum și înlocuirea țigărilor cu alternative mai bune la continuarea fumatului.

România este în centrul strategiei PMI de a construi un viitor fără fum prin fabrica din Otopeni, una dintre cele mai importante unități de producție la nivel global pentru consumabilele necesare alternativelor fără fum. De asemenea, infrastructura digitală, retailul și activitățile comerciale au un rol important în dezvoltarea categoriei alternativelor fără fum.

„Suntem pe deplin angajați în construirea unui viitor fără fum, în beneficiul celor peste un miliard de fumători din întreaga lume, din care aproape 5 milioane sunt în România. Ne transformăm din temelii pentru a îndeplini acest obiectiv. Impactul activității noastre este vizibil atât în România, cât și la nivelul altor piețe în care consumabilele pentru produsele fără fum fabricate în România sunt exportate.”, a declarat Daniel Cuevas, Managing Director, Philip Morris România.

În 2017, PMI a început investițiile în transformarea unității de producție din Otopeni dintr-o fabrică producătoare de țigarete într-una care produce consumabile pentru IQOS. 500 de milioane de dolari au fost investiți în dezvoltarea capacităților de producție, formarea angajaților și implementarea unor soluții care au vizat sustenabilitatea. În prezent numărul angajaților din fabrică din Otopeni a ajuns la aproape 1.000. Peste 300 de noi locuri de muncă au fost create începând din 2017. La nivel global mai există alte șapte fabrici din lume care produc consumabile pentru IQOS. Dintre acestea, doar trei sunt situate în Uniunea Europeană (România, Grecia și Italia). În prezent, fabrica din Otopeni este a 2-a fabrică la nivel european din punct de vedere al producției de consumabile pentru IQOS, după fabrica din Bologna (Italia), și a 3-a din lume, după cele din Italia și din Rusia.

Impactul economic al fabricii este unul important. Pe lângă locurile de muncă create, 92% din producția de consumabile pentru produsele fără fum este exportată în 54 de piețe de pe cinci continente. În 2020, exporturile din România de bunuri care aparțin grupei de produse „Alte tutunuri și înlocuitori de tutun”* au fost de 669 de milioane de euro, conform Institutului Național de Statistică. Acestea sunt constituite preponderent din produse din tutun încălzit. Această categorie de produse se situează în top 5 produse agroalimentare exportate din România. În anul 2020, categoria a depășit valoarea exporturilor de semințe de floarea-soarelui, în contextul în care țara noastră este cel mai mare producător de semințe de floarea-soarelui din UE.

Compania continuă să investească în portofoliul de produse fără fum al PMI în România care include dispozitivele IQOS, lansat în anul 2015, și lil SOLID 2.0, lansat la finalul anului 2021. lil SOLID 2.0 este dezvoltat de KT&G, principala companie producătoare de tutun și produse cu nicotină din Coreea de Sud, și introdus de IQOS în țara noastră. Consumabilele pentru aceste dispozitive sunt produse în fabrica Philip Morris România din Otopeni. În plus, fabrica produce consumabile și pentru ILUMA, ultima generație a dispozitivului IQOS lansată în Japonia și Elveția.

„În 2022, vom continua să ne concentrăm pe a face tranziția de la țigări la alternative fără fum prin completarea portofoliului de produse cu alternative mai bune, fundamentate științific, și prin atenția acordată consumatorilor în tot ceea ce facem. Vom face acest lucru prin investiții în îmbunătățirea experienței consumatorului și inovație constantă pe piață. De asemenea, investițiile în fabrica noastră de ultimă generație din Otopeni și dezvoltarea infrastructurii comerciale și a oamenilor noștri sunt componente esențiale ale tranziției la o Românie fără fum.”, a mai declarat Daniel Cuevas, Managing Director, Philip Morris România.

În perioada 2022-2023, PMI va mai investi peste 100 de milioane de dolari și va continua să dezvolte capacitățile de producție a consumabilelor pentru produse fără fum pentru piața internă și externă. De asemenea, un alt obiectiv important al acestor investiții este ca fabrica să nu mai aibă nicio amprentă din punct de vedere al emisiilor nete de carbon până în 2024.

„Pentru a continua investițiile și pentru a le oferi celor 5 milioane de fumători adulți din România posibilitatea să treacă la produse mai puțin nocive, nu este suficient ca Philip Morris International să se transforme din temelii. Este nevoie de un efort public conjugat, este nevoie ca autoritățile, societatea civilă, comunitatea medicală și comunitatea științifică să le ofere fumătorilor informații corecte și fundamentate științific despre riscurile la care se expun dacă vor continua să fumeze. În plus, ei trebuie să poată avea acces la informații corecte despre alternativele pe care le au la dispoziție dacă nu renunță complet la țigări și la nicotină. Nu în ultimul rând, este nevoie de un cadru de reglementare și de un cadru fiscal care să-i încurajeze pe fumători să treacă la produsele alternative, așa cum există un cadru de reglementare și un cadru fiscal care ne ajută să trecem la energia verde sau la automobilul electric. De politicile publice pe care autoritățile le vor promova în acest domeniu depinde viitorul sănătății publice. ”, a declarat Dragoș Bucurenci, Director External Affairs, Philip Morris România.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Vin ninsorile: meteorologii anunță unde va fi zăpadă de Crăciun. Jumătate de țară sub cod galben
Digi24
Bloggerii ruși îi fac imagine lui Putin cu poze din România. Fotografii de la SRI Antitero ilustrează „trupele rusești, bine echipate”
Cancan.ro
Mălina Guler S-A SINUCIS?! Mesajul prin care și-a anunțat dispariția a fost făcut public abia acum
Prosport.ro
FOTO. Antrenoarea de tenis care predă în rochii îndrăznețe și pantofi cu toc a atras atenția tuturor
Adevarul
Decizie disperată: Antena 1 își vrea banii înapoi, după ce a plătit o avere pentru difuzarea Cupei Mondiale. Alt post TV ar urma să transmită o parte din meciuri
Mediafax
Crăciun sub imperiul zăpezii și al frigului în București
Click
Cum se coace corect cozonacul. Temperatura potrivită pentru cuptorul electric și pe gaz
Digi24
„Teamă în rândul duşmanilor”. Liderul de la Casa Albă dezvăluie un plan pentru nave de război „clasa Trump”, mai mari și mai puternice
Cancan.ro
Oana Mizil a fugit din țară cu fetița! Unde se ascunde acum fosta iubită a lui Marian Vanghelie
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Fenomenul „range anxiety” ar putea determina VW să doteze mașinile electrice cu motoare pe benzină
Descopera.ro
Structuri misterioase detectate în Cosmos!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
De ce unii oamenii își lasă pilotele afară, în frig, iarna și ce spune știința despre asta?