Marcel Ciolacu: Digitalizarea înseamnă o REFORMĂ autentică pentru administrație. Construim un sector public modern, sigur și EFICIENT

Publicat: 11 09. 2024, 19:01
Actualizat: 11 09. 2024, 19:08

Premierul României, Marcel Ciolacu, a prezidat, miercuri, la Palatul Victoria, ceremonia de semnare a  contractului de implementare pentru componenta de Cloud Dedicat, parte a investiției „Implementarea infrastructurii de Cloud Guvernamental” din cadrul Componentei 7 – Transformare digitală, aferentă Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), informează Guvernul.

De 30 de ani, birocrația ne impune să stăm la cozi, să ne luăm concediu pentru a obține o hârtie pe care statul e obligat să ne-o dea. Digitalizarea înseamnă o reformă autentică pentru administrație. Construim un sector public modern, sigur și eficient, în care statul este în slujba cetățeanului, nu cetățeanul în slujba statului. Unind într-un singur sistem informatic toate instituțiile, facem economie și aducem eficiență pentru fiecare român și pentru fiecare companie din România, a afirmat prim-ministrul.

Șa rândul său, ministrul Digitalizării, Bogdan Ivan, a menționat că implementarea tehnologiei cloud poate aduce economii de sute de milioane de lei pentru bugetul de stat.

 Tehnologia cloud implementată în următoarele 9 luni în administrația publică aduce economii de sute de milioane de lei pentru bugetul de stat, pentru că instituțiile nu vor mai investi insular în gestionarea soluțiilor digitale. Din 2025, sistemele informatice ale instituțiilor publice din România vor vorbi aceeași limbă, vor fi interoperabile unele cu celelalte – dar și cu cele europene. Datele românilor vor fi în siguranță pentru că tehnologia cloud este cea mai rezilientă în fața atacurilor cibernetice. Cel mai important beneficiu al implementării acestei tehnologii este că dăm oamenilor timpul înapoi: românii nu vor mai sta la cozi și ghișee, ci vor interacționa digital cu statul român, a precizat ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan.

„Experiența Vodafone și expertiza partenerilor noștri de proiect ne permit să livrăm o soluție cloud dedicată, la cheie, ultra-modernă, care aduce beneficii reale în administrația centrală și mediul privat. Ne menținem, astfel, angajamentul de a contribui activ la transformarea digitală a României, valorificându-i potențialul strategic și competitiv”, a declarat Achilleas Kanaris, CEO al Vodafone România.

La eveniment au participat viceprim-ministrul Marian Neacșu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, secretarul de stat MIPE Teodora Preoteasa, președintele Autorității pentru Digitalizarea României, Dragoș Vlad, reprezentanții partenerilor instituționali de implementare a proiectului, precum și reprezentanții companiei Vodafone România și ai celorlalte companii ce fac parte din consorțiul declarat câștigător ca urmare a procedurilor de achiziție publică.

Dezvoltarea cloudului guvernamental al României este vizată de două investiții din PNRR – Componenta 7 Transformare Digitală:

1. 374,73 milioane euro pentru implementarea efectivă a infrastructurii de cloud guvernamental
2. 187,05 milioane de euro pentru migrarea sistemelor informatice ale instituțiilor publice în cloudul guvernamental

Componenta de Cloud Dedicat va fi operațională în două din cele patru centre de date din cadrul Cloud-ului Guvernamental, precum și existența unei zone de administrare conectată la Internet și cu infrastructura operatorilor de cloud public, pentru a permite alocarea în timp real a resurselor de procesare și stocare a datelor.

Termenul de finalizare al investiției este de 270 de zile.

Așadar, tehnologia cloud computing permite ajustarea rapidă și eficientă a resurselor de calcul în funcție de necesitățile fiecărei instituții care va avea aplicații și sisteme informatice în cloud-ul guvernamental.

Dacă o instituție va avea nevoie de mai mult spațiu de stocare, sau de mai multă putere de procesare, astfel de resurse suplimentare vor fi obținute în timp real, fără a fi nevoie de investiții suplimentare în echipamente sau soluții digitale.

Principalele beneficiile ale Cloud-ului Dedicat sunt:

1.performanță excepțională în procesarea informațiilor, deci timp câștigat în relația cu statul de către români;
2. securitate cibernetică de ultimă generație – risc minim de breșe de securitate;
3. personalizarea serviciilor cloud – infrastructura cloud-ului guvernamental va răspunde așteptărilor pe care cetățenii le au acum și va putea fi adaptat nevoilor viitoare.

Semnarea contractului a fost realizată electronic de către Dragoș Vlad, președintele Autorității pentru Digitalizarea României, și Achilleas Kanaris, CEO al Vodafone România, liderul consorțiului declarat câștigător ca urmare a procedurilor de achiziție publică.

CITEȘTE ȘI: