(P) Un nou proiect din scena muzicală. glo™ Presents: The Tour / Ioana Milculescu & Electro Affair
Ioana Milculescu & Electro Affair: The Tour este o continuare a efortului pe care artiștii implicați în acest proiect l-au depus în cadrul glo™ Creative Camp 2022 – A project by Electric Castle, tabăra unică de creație muzicală existentă în România, dar și în cadrul performance-ului pe care l-au avut la festivalul Electric Castle din Cluj-Napoca, în anul 2023.
Aducând o energie nouă proiectului pe care au avut ocazia să-l perfecționeze în orele petrecute în studiourile de înregistrări, artiștii vor porni într-un turneu care va avea loc în 5 orașe din țară: Timișoara (10 mai, Pixel), Cluj-Napoca (11 mai, /Form Space), Alba-Iulia (17.05, Club Hideout – Spațiile RYMA), Iași (19.05, Underground Pub) și București (07.06, Club Guesthouse).
Cunoscută pentru asocierea ei cu Subcarpați, Ioana Milculescu și-a dezvoltat de-a lungul timpului un stil unic, care reactualizează elementele de folclor folosite prin asocierea cu beat-uri de rap, hip-hop sau old school breakbeats. Participarea la glo™ Creative Camp în 2022 i-a oferit o oportunitate de a se dezvolta artistic, într-un mediu creativ, sub îndrumarea lui Bean MC (Subcarpați). Acest lucru s-a concretizat în susținerea primului ei concert live pe Main Stage-ul de la Electric Castle 2023 și în organizarea prezentului turneu, dedicat lansării albumului de debut I Mare de la Ioana.
La rândul lor, proiectul Electro Affair a luat contur în aceeași tabără, sub atenția și îngrijirea lui Cesar Merveille, un DJ și producător din Berlin, recunoscut în industrie pentru ingeniozitatea și profesionalismul cu care își creează producțiile, și a continuat prin grija producătorilor muzicali Herodot și Melak, ajungând astfel la formula din prezent: Cosima Opârtan (cunoscută ca Von Bülove), Bogdan Șurariu, Norbert Halmagyi (Nopame), Demeter Szabolcs, Hisham Elhassan, Melak (Nopame) și Herodot.
După un performance susținut la Electric Castle în 2023, artiștii și-au perfecționat producțiile și, acum, revin pe scenele cluburilor din țară cu un act artistic unic ca prezență muzicală, ce include live singing, performance cu instrumente și armonizare cu elemente din techno prinzând formă în albumul lor de debut, Palindrome.
Biletele sunt disponibile pentru vânzare începând cu 20 aprilie, pe site-ul livetickets.ro.
Toate acestea au fost realizate prin concretizarea glo Creative Camp – A project by Electric Castle – care a avut prima ediție în 2021. Încă de la început, glo™ și-a propus prin acest proiect să construiască un cadru de inspirație și mentorat relaxat și creativ, prin care artiștii cu potențial, dar aflați la început de drum, să beneficieze de instrumentele, sprijinul și îndrumarea necesare pentru ca arta lor să se dezvolte.
*glo™ este un dispozitiv electronic ce se utilizează împreună cu consumabilele compatibile ce conțin nicotină, o substanță ce creează dependență. Este destinat consumatorilor peste 18 ani. Acest produs nu este lipsit de riscuri.