ProMotor lansează episodul 53 din „Podcast cu Prioritate” cu invitatul special Sorin Pârcălab
Luni, 23 septembrie 2024, ProMotor publică cel de-al 53-lea episod din seria „Podcast cu Prioritate”, disponibil pe canalul de YouTube ProMotor România începând cu ora 12:00. Invitatul este nimeni altul decât Sorin Pârcălab, cunoscut actor de comedie și vedetă în lumea stand-up-ului din România.
Originar din Marghita, județul Bihor, Sorin s-a născut în 1981 și a urmat cursurile Facultății de Electronică și Telecomunicații din cadrul Politehnicii, înainte de a decide să își urmeze adevărata vocație: comedia. Relocarea sa la București a fost un pas esențial în dezvoltarea carierei sale în stand-up, iar astăzi este unul dintre cei mai apreciați comedieni din țară.
Sorin Pârcălab ne va împărtăși povești inedite cu și despre mașini, combinând pasiunea sa pentru vehicule cu umorul inconfundabil care l-a consacrat. De asemenea, publicul va avea ocazia să afle mai multe despre experiențele sale personale din trafic, de ce nu și-ar cumpăra niciodată o mașină nouă, dar și cât a costat prima mașină pe care a adus-o din Germania.
Nu ratați acest episod din „Podcast cu Prioritate”, disponibil începând de luni, 23 septembrie, ora 12:00, pe canalul de YouTube ProMotor România.