Singurul patinoar din zona București-Ilfov dezvoltat conform normelor olimpice internaționale devine Allianz-Țiriac Arena

Publicat: 28 10. 2021, 11:36
Actualizat: 28 10. 2021, 11:36

Fundația Țiriac a încheiat un parteneriat cu o durată de trei ani cu Allianz-Țiriac, astfel compania de asigurări devine sponsorul principal al singurului patinoar din zona București-Ilfov, dezvoltat conform celor mai recente normeolimpice internaționale,Allianz-Țiriac Arena. Prin această inițiativă Allianz-Țiriac se alăturădemersului Fundației Țiriac de acontribui la dezvoltarea sportului și își reconfirmă angajamentul pentru susținerea și promovarea acestuia în România.

Allianz-Țiriac și-a asumat un rol activ în cadrul comunității, deoarece știm că o afacere nu poate avea succes fără oameni. Acum vorbim despre sport, oameni și modul nostru de a avea grijă de societatea în care trăim și ne dezvoltăm. Alături de Fundația Țiriac, al cărei partener suntem mândri să fim din 2016, mai facem încă un pas în popularizarea sportului, mai ales în rândul copiilor, pentru că vrem să creștem împreună o generație sănătoasă”, a declarat Virgil Șoncutean, CEO al Allianz-Țiriac.

Patinoarul Allianz-Țiriac Arena este un proiect unic în zona București – Ilfov,dezvoltat în acord cu indicaţiile Federaţiei Internaţionale de Hochei. În cadrul acestuia se antrenează echipe de juniori și seniori din București și din zonele limitrofe.

Fundația Țiriac susține integral un număr de peste 80 de copii încadrați în echipele de hochei Allianz-Tiriac, Skoda, Dedeman și Simona Halep, asigurându-le spațiu de joc, antrenori și echipamente de înaltă calitate, dar și susținere pentru participarea la competiții sportive desfășurate atât la nivel național, cât și internațional.

De asemenea, Fundația Țiriac oferă, pentru toate cluburile sportive din București și din zonele limitrofe, accesul la patinoar ca bază sportivă pentru antrenamente, iar pentru copiii cu vârste mai mici de 10 ani acesta este gratuit.

Ultimii cinci ani au reprezentat oportunitatea unei colaborări de excepție între Fundația Țiriac și Allianz-Tiriac, partener cu valori legate de consecvențăși încredere. Tranziția către statutul de sponsor principal al patinoarului din Otopeni este așadar o etapă firească. Apreciem efortul susținut de Allianz-Țiriac în promovarea unui stil de viață sănătos în rândul tinerilor prin practicarea sportului și ne bucurăm să derulăm inițiative sportive comune. Ne propunem ca împreună, prin intermediul acestei colaborări, să facilităm accesul copiilor la resurse și servicii de cea mai înaltă calitate sportivă, în patinaj, hochei și gimnastică la Allianz-Țiriac Arena”, a declarat Ion Țiriac.

De-a lungul timpului, echipele de hochei susținute de Fundația Țiriac au participat la numeroase competiții și au revenit acasă cu rezultate remarcabile și experiențe inedite. Totodată, jucătorii au participat,în locatia patinoarului, la competiții organizate de către Fundația Țiriac, în colaborare cu Federația Română de Hochei pe Gheață și cu celelalte cluburi sportive.  Printre acestea se numără: Țiriac Trophy (edițiile 2017, 2018, 2019), competiția Simona Halep Challenge (edițiile 2018, 2019), campionatele de Hochei “Cupa Primăverii”, “Cupa Copilului”, „Cupa Toamnei”, turneul ”Easter Cup”, precum și turneul ”Țiriac Summer Cup”, derulat în 2021. Concursurile au adus pe gheață hocheiști din mai multe județe ale țării.

Patinoarul Allianz-Țiriac Arena are o suprafață construită de 4.863 mp și o capacitate de aproximativ 450 de locuri în tribune. În cei aproape șase ani de funcționare, circa 175.000 de patinatori și hocheiști au găsit aici condițiile necesare pentru antrenament, iar sute de copii cu vârste cuprinse între 3 și 7 ani din București și din localitățile limitrofe au participat la programul gratuit de inițiere în patinaj. Prin intermediul acestuia, micuții au învățat primii pași pe gheață sub atenta supraveghere a antrenorilor Fundației Tiriac, iar cei mai curajoși și talentați dintre ei au fost incluși în echipele de hochei.

La etajul superior, clădirea găzduiește o sală de gimnastică, GymNadia, dotată cu echipamente la cele mai înalte standarde de calitate și siguranță, destinate copiilor.

Patinoarul Allianz-Țiriac Arena este singurul patinoar din zona București-Ilfov, dezvoltat conform celor mai recente norme olimpice internaționale și în acord cu indicațiile Federației Internaționale de Hochei. Principalul său scop este încurajarea practicării sportului în rândul copiilor, tinerilor și sprijinirea echipelor sportive în atingerea celor mai înalte performanțe.

Detalii despre patinoar pot fi accesate la adresa https://fundatiaiontiriac.ro/proiecte/patinoarul-allianz-tiriac-arena/ sau în pagina de facebook.

Allianz-Ţiriac este parte a grupului german Allianz, unul dintre cei mai mari furnizori de servicii financiare şi asigurări şi cel mai valoros brand de asigurări din lume, potrivit celei mai recente evaluări Interbrand. În România, compania se bucură de stabilitate financiară şi de încrederea clienţilor de peste 26 de ani.

Rolul companiei este să fie alături de oameni, să le arate cum să îşi gestioneze neprevăzutul din viaţa lor şi să îi îndrume, astfel încât să-şi poată păstra şi îmbunătăţi calitatea vieţii, a comunităţilor din care fac parte sau a afacerii.

Responsabilitatea, cooperarea, integritatea şi încrederea sunt valorile care definesc Allianz-Ţiriac.