Prima pagină » Comunicate de presă » Smiley se alătură Loredanei, lui Connect-R, Natanticu și Oanei Sîrbu în concertul caritabil de ziua ei

Smiley se alătură Loredanei, lui Connect-R, Natanticu și Oanei Sîrbu în concertul caritabil de ziua ei

În concertul caritabil de pe 10 iunie, de la Fratelli Studios, Loredana va avea o serie de invitați de excepție care vor urca pe scenă alături de ea pentru copiii de la Spitalul de Pediatrie din Pitești. Acestora li se alătură și Smiley, cu care Loredana a pregătit un moment special.

Biletele pot fi achiziționate de pe Ia Bilet: https://www.iabilet.ro/bilete-de-ziua-mea-cantece-pentru-prieteni-concert-caritabil-loredana-groza-76243/?q=lored

Încântat că poate fi alături de Loredana de ziua ei și că poate susține reabilitarea etajului 6 de la Pediatrie Pitești, Smiley a spus „Da!” fără să stea pe gânduri. Bucuria sa a fost cu atât mai mare cu cât este vorba de un spital din orașul său natal, Pitești.

Mai întâi Connect-R, Cosmin Natanticu și Oana Sîrbu și acum și Smiley! Sunt nerăbdătoare să îi am alături de ziua mea. Îi aștept pe toți cei care vor să sărbătorim împreună ziua mea de naștere și să strângem fonduri pentru reabilitarea etajului 6 de la Spitalul de Pediatrie Pitești! Copiii de acolo au nevoie de ajutorul nostru și știu sigur că împreună îl putem oferi.”, declară Loredana.

Artista vă așteaptă pe 10 iunie la Fratelii Studios, Strada Glodeni, nr 1-3, București, începând cu orele 22:00, pentru a susține reabilitarea etajului 6 al Spitalului de Pediatrie din Pitești. Biletele pot fi achiziționate de pe Ia Bilet: https://www.iabilet.ro/bilete-de-ziua-mea-cantece-pentru-prieteni-concert-caritabil-loredana-groza-76243/?q=lored

Citește și