Prima pagină » Comunicate de presă » Sprijinim educația și contribuim la reducerea abandonului școlar – o nouă CAMPANIE lansată de Fundația Carmistin

Sprijinim educația și contribuim la reducerea abandonului școlar – o nouă CAMPANIE lansată de Fundația Carmistin

Fundația Carmistin lansează o nouă campanie de responsabilitate socială – Sprijinim educația și contribuim la reducerea abandonului școlar, prin care asigură necesitățile de bază, în special alimente și îmbrăcăminte pentru copiii din mediul rural care provin din familii cu posibilități materiale foarte reduse și care nu primesc ajutor social.

„Încercăm să ajungem la cât mai mulți copii care au nevoie de necesitățile de bază”

„Prin acest nou proiect, ne propunem să continuăm mai aplicat sprijinul pe care noi ni l-am asumat pentru cei mai vulnerabili membri ai comunității. De data aceasta, încercăm să ajungem la cât mai mulți copii care au nevoie de necesitățile de bază, astfel încât să nu mai fie nevoiți să abandoneze școala din cauza greutăților și lipsurilor de acasă.

Pe termen lung, obiectivul nostru este să dezvoltăm o bază de date cât mai cuprinzătoare la nivel național și să putem contribui, prin această campanie punctuală, la reducerea fenomenului abandonului școlar, atât de îngrijorător pentru o societate”, a declarat Andra Paraschiv, președinte Fundația Carmistin.

Pachete cu alimente unor copii rămași în grija bunicii lor

Prima acțiune prevăzută în cadrul acestei noi campanii cuprinse în calendarul anual al fundației a fost inițiată în comuna Leleasca, acolo unde Grupul Carmistin operează cea mai mare fermă de găini ouătoare BIO din România.

Echipa Fundației, alături de angajați de la fermă, au oferit pachete cu alimente unor copii rămași în grija bunicii lor. Totodată, Fundația Carmistin a asigurat familiei lemnele de foc pentru iarnă, dar și 30 găini ouătoare din fermă, ce vor asigura necesarul de ouă pentru o perioadă de doi până la patru ani.

Acțiunile de sprijin se vor derula constant, astfel încât copiii să își poată continua educația și să nu mai abandoneze școala din cauza sărăciei.

Fundația Carmistin va extinde campania, treptat, și în alte comunități în care Grupul Carmistin își desfășoară activitatea. Inițiativa pune accent pe cazurile de sărăcie extremă, dar vizează și situațiile unor copii cu rezultate deosebite la învățătură și care au nevoie de o formă de susținere pentru a-și putea continua educația și a-și valorifica potențialul academic.

Cifre îngrijorătoare pentru copiii României

Conform rapoartelor oficiale, un sfert dintre copiii și tinerii României – 700.000 copii și tineri cu vârsta între 3 și 23 ani – nu frecventează nicio o formă de învățământ, iar în mediul rural 1 copil din 3 abandonează școala.

Aceasta este cea de-a patra campanie cu impact social lansată de Fundația Carmistin, după Ziua Meselor Școlare, care constă în distribuirea, în școlile din mediul rural, de pachete cu hrană caldă, preparată din portofoliul de produse La Provincia, brand al Carmistin The Food Company.

O altă campanie marca Fundația Carmistin este Donăm alimente comunității, materializată prin distribuirea de pachete cu alimente din portofoliul propriu către spitale și centre sociale.

Prin campania Sărbătorim Ziua Copilului, derulată în fiecare an, la 1 iunie, Fundația Carmistin le organizează petreceri copiilor din mediul rural, în zonele în care Grupul Carmistin este prezent. Echipa Carmistin s-a implicat, în ultimii ani, prin diferite entități ale Grupului, în peste 600 de acțiuni de sprijin social, educațional, umanitar și de voluntariat, atât în țară, cât și în afara ei.

CITIȚI ȘI:

Numărul copiilor din România cu părinți plecați la muncă în străinătate, în scădere. Ce indică statisticile

EXCLUSIV | Copiii României pierd startul pentru joburile viitorului. Șeful patronatului industriei IT explică de ce vor eșua 95% dintre elevii români

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cu cât s-au scumpit sărbătorile românilor? Fiscaliști: Masa tradițională de Crăciun, bradul și cadourile „modeste” costă 500 de euro în 2025
Digi24
EXCLUSIV Dispare rețeta de la medicul de familie. O nouă platformă din Sănătate va fi funcțională din august, anunță ministrul Rogobete
Cancan.ro
După 'jihadul' din online, vine contraatacul fostei soții: 'Lupt cu oricine și-ar permite să deranjeze liniștea familiei mele'
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Serviciile ucrainene lovesc greu în armata rusă. Un avion-cheie a fost scos din luptă înainte de distrugerea submarinului din Novorossiisk
Mediafax
Nicușor Dan a gustat colăcei în timp ce colindătorii cântau la Cotroceni. Mirabela Grădinaru nu a cedat poftelor
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Capelă din București cu figuri legionare: o treime din suma pentru picturi, acoperită de stat. Ce spune Secretariatul pentru Culte
Cancan.ro
Prognoza meteo pentru miercuri, 24 decembrie 2025. Cum va fi vremea în toată țara, în Ajunul Crăciunului
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Structuri misterioase detectate în Cosmos!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Test de cultură generală. Care este animalul cu cea mai puternică mușcătură?