Managementul deșeurilor: bine pe hârtie, în rest …murdărie

Există puține locuri în România neatinse de om. Doar acolo natura este 100% curată. În rest, lăsăm urmele trecerii noastre în cel mai dizgrațios mod posibil. Nici nu știm cine să face mai vinovat: omul – în esență needucat, autoritățile-fiindcă nu aplică măcar măsurile de constrângere din nenumăratele legi sau hotărâri de consilii județene și locale sau tot autoritățile- fiindcă au activat doar cât să avem 5% deșeuri reciclabile? Dacă punem cap la cap ceea ce vedem pretutindeni în țară și le raportăm la ceea ce spun administrațiile centrale și locale că au întreprins am trage o concluzie simplă: politicile de mediu nu și-au atins ținta.

Ieri

În urmă cu 40 de ani, nimeni nu vorbea despre managementul deșeurilor, integrat sau nu. Nu existau strategii pe termen mediu sau lung, aplicații europene, studii sau master-planuri de gestionare a deșeurilor. E adevărat, pe-atunci oamenii nici nu produceau foarte mult gunoi.

Dar la țară, mediul rural de astăzi, de bună voie și nesiliți de nimeni, fără să fi auzit de operatorii de salubritate și fără spoturi publicitare la tv „păstrați mediul sănătos”, gospodarii aveau un cod propriu de conduită în relația lor cu…gunoiul. Era rușinos să fie lăsat la vedere, mare pată pe obrazul omului! Nicicum să fie aruncat la gârlă sau în liziera din spatele casei (erau pe atunci și păduri până în vecinătatea grădinilor; acum le-am tuns până în inima muntelui!). Procedeul era primitiv, dar eficient: hârtia o duceau copiii la școală, la „maculatură”, ambalajele din sticlă se păstrau, fiindcă erau rare, sau mergeau la magazinul sătesc, la schimb de marfă, iar deșeurile menajere (gunoiul umed) erau depozitate la groapa din fundul grădinii și se ardeau periodic. Se umplea o groapă cu cenușă, se acoperea și se săpa alta. Pământul nu avea de furcă, să prelucreze plastice; primea doar un plus de cenușă cu minerale.

Astăzi

Astăzi, satul românesc nu mai e sat. Nici primarii nu mai sunt primari, nici țăranii nu mai sunt țărani, nici gârla din vatra cătunului nu mai e gârlă. Toți își exercită libertatea. Iar principala libertate este să furișeze sacii cu gunoi sau căruța (limuzina, după caz) cu coceni pe câmp, neapărat pe tarlaua altuia, la gârlă, într-o râpă, în pădure sau prin mărăcinii de pe marginea drumurilor asfaltate cu fonduri Sapard. Povestea codrului sau a râului frate cu românul și-a găsit sfârșitul! Toate albiile de ape curgătoare din sate sunt pline ochi de murdărie. Frumoasele Nera și Cerna au pungi spânzurate de arini, în Dunăre, la Cazane, pensiunile deversează în fluviu politicile de mediu sub formă de conducte ascunse și îngropate, la Marea Neagră nici măcar valurile nu mai pot spăla stâncile de mizeriile dosite de turiști în scobitura pietrelor. Nu? Avantajul nostru că avem munte, deal, câmpie, deltă și mare! Dispunem de o mare varietate de locuri unde ne putem scrileji semnătura de cetățeni… europeni. Singurele locuri curate lacrimă le găsim în creierul munților, acolo unde nu calcă omul, la izvorul apelor, unde n-a apucat să ajungă pet-ul, în curtea mănăstirilor și pesemne în Palatul Parlamentului.

În mediul urban, lucrurile sunt cât de cât sub control, neînsemnând totuși că am fi terminat treaba sub aspectul gestiunii deșeurilor.

Pe hârtie, binișor

La nivel central, regional, județean și local, România are strategii sau master- planuri de gestiune integrată sau controlată a deșeurilor pe termen mediu și lung. Câți bani au încorporat aceste studii este imposibil de calculat. Legislație avem cu duiumul: 11 directive europene și vreo 18 legi ori HG-uri autohtone. Celelalte acțiuni vizând proiecte sau investiții directe nu se cunosc în totalitate. O oarecare bază de date o găsim la Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice. În raportul privind gestiunea deșeurilor pentru 2011, plecând de la o producție de gunoi/cap/om/zi cuprinsă între 0,64 la 1,41 kg (n.m.- gunoiul menajer este doar o parte din ceea ce înseamnă deșeuri în total), aflăm date încurajatoare privind starea serviciului de salubritate, în zona de precolectare și colectare neselectivă (rata de reciclare este de doar 5%): 100% în mediul urban și 69,96% în mediul rural din regiunea 1 Nord Moldova, 83,62% -în Regiunea 2 Sud-Est, 54,63% -în Regiunea 3 Sud-Muntenia, 35,29%-în Regiunea 4 Sud-Vest Oltenia, 94,31%-în Regiunea 5 Vest, 98,51% -în Regiunea 6 Nord-Vest și 78,99%-în Regiunea 7 Centru.

Doar 700 de milioane de euro, în șase ani

România arată mai bine pe site-ul Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice. Într-un raport privind Fondurile de coeziune „Axa prioritară 2: Dezvoltarea sistemelor de management integrat al deșeurilor și reabilitarea siturilor istorice contaminate-Domeniul major de intervenție 2.1 – Dezvoltarea sistemelor integrate de management al deșeurilor și extinderea infrastructurii de management al deșeurilor” vom găsi în derulare 13 proiecte majore (Mureș, Sibiu, Vrancea, Bistrița Năsăud, Giurgiu, Arad, Neamț, Maramureș, Suceava, Cluj, Alba, Caraș-Severin, Timiș) și 8 proiecte „nemajore” (Covasna, Botoșani, Vaslui, Olt, Călărași, Sălaj, Bacău, Argeș), în valoare de 764,5 de milioane de euro. Alte 16 proiecte sunt , potrivit Autorității de Management pentru Mediu, în diverse stadii de pregătire: Prahova, Dolj, Buzău, Brăila, Iași, Constanța, Tulcea, Bihor, Gorj, Mehedinți, Hunedoara, Vâlcea, Brașov, Ilfov, Galați și Harghita. Valoarea acestora se ridică la 607 milioane de euro. Ce înseamnă acest volum de investiții? Ne vom da seama doar după ce aplicațiile vor fi încheiate. Deocamdată… Dacă cineva are curiozitatea să studieze un proiect cu finanțare europeană, o să aibă surpriza să constate că investiția propriu-zisă abia dacă trece de jumătatea sumei, restul banilor risipindu-se în publicitate, consultanță, informare, asistență tehnică, organizare de șantier. De exemplu, din cei 764 de milioane de euro, aproximativ 400 de milioane înseamnă depozite menajere conforme, utilaje, stații de sortare și reciclare etc.

Experți în scuze și… bani

Împedimentele în derularea mai rapidă a proiectelor cofinanțate din Fondurile de Coeziune le-a găsit tot POS Mediu. În primul rând, a fost problema nemotivării financiare a angajaților. Acest lucru a fost rezolvat însă în 2012, când s-a acceptat un plus de salarizare cu 85% a celor care lucrează direct cu fonduri europene. Alte dificultăți: durata mare în elaborarea/aprobarea documentațiilor de atribuire (DA), slaba asumare a responsabilității din partea beneficiarului, reflectată în indecizie la stabilirea soluțiilor tehnice, din cauza personalului de specialitate insuficient, greșeli în stabilirea criteriilor de calificare și a factorilor de evaluare, ceea ce a dus la anularea procedurilor de atribuire de către autoritățile abilitate (CNSC, UCVAP, ANRMAP), dificultăți în procesul de atribuire a contractelor, număr redus de cereri de rambursare depuse de beneficiari. Altfel spus, aproape tot ghinionul este plasat la beneficiari, nicidecum la autoritățile plătite să-i lumineze, de exemplu, pe primari, care se plâng fix de birocrația uriașă de la ministere sau structurile specializate în derularea fondurilor europene. (Maria Bogdan)

Maria Bogdan este câștigătoarea uneia dintre cele două mențiuni în valoare de 500 de euro, acordate în cadrul concursului de jurnalism de mediu Vreau o țară mai curată