Prima pagină » Coronavirus » ACUZAȚII. Teste COVID, nefolosite și aruncate la gunoi. „Cer ca cei din linia întâi să fie testați”

ACUZAȚII. Teste COVID, nefolosite și aruncate la gunoi. „Cer ca cei din linia întâi să fie testați”

ACUZAȚII. Teste COVID, nefolosite și aruncate la gunoi. „Cer ca cei din linia întâi să fie testați”
Sursă Foto: Pixabay

Edilul Mihail Genoiu din Craiova acuză că mai multe teste Covid au fost nefolosite și aruncate la gunoi, la Spitalul Victor Babeș din Craiova.

Primarul cere insistent să se schimbe algoritmul de testare, să fie testați medicii, polițiștii, jandarmii. Acesta mai susține că aparatul nu este folosit la capacitate maximă.

„Folosirea aparatului la capacitate maximă este o certitudine și o realitate. Problema este că am avut în țară o perioadă în care aparatele au fost insuficiente, toți au făcut eforturi uriașe pentru a mări această capacitate, primăria Craiova a modernizat și a făcut o investiție în aparatul pe care îl avea spitalul Victor Babeș, a trecut de la 40 de probe pe zi la 280 de probe, și în continuare susțin că algoritmii pentru testare sunt depășiți, care prevăd testarea numai la persoanele simptomatice. Indiferent de ce se întâmplă, persoana nu poate fi testată”, a declarat Mihail Genoiu, primar Craiova, într-o intervenție telefonică la Antena 3.

„Capacitatea ne permite să testăm mult mai mult, pe de altă parte există multe situații în care personal care lucrează cu persoane care au fost confirmate pozitiv din spitale, poliție, ISU și au avut de a face cu acese persoane, nu pot fi testați decât dacă sunt simptomatici, ceea ce este aberant”, a adăugat.