Prima pagină » Coronavirus » Adrian Marinescu: Dacă oamenii se vaccinează, în două luni am putea vedea o scădere a presiunii pandemice

Adrian Marinescu: Dacă oamenii se vaccinează, în două luni am putea vedea o scădere a presiunii pandemice

Adrian Marinescu: Dacă oamenii se vaccinează, în două luni am putea vedea o scădere a presiunii pandemice
Adrian Marinescu: Dacă oamenii se vaccinează, în două luni am putea vedea o scădere a presiunii pandemice. Sursa: MEDIAFAX FOTO

Medicul infecționist Adrian Marinescu, de la Institutul de Boli Infecțioase Matei Balș din Capitală, spune că valul trei al pandemiei ne-a prins cu puține persoane vaccinate împotriva COVID-19.

Cu toate acestea, el susține că cel de-al treilea val ar putea să dureze mai puțin în cazul în care numărul persoanelor vaccinate va crește, informează Digi24.

Specialistul spune că dacă procesul de vaccinare continuă în ritm alert, atunci am putea vedea o scădere a presiunii asupra sistemului medical în două luni.

„Ce sper însă, ca în măsura în care vaccinarea merge dinamic, sper că acest val va fi mai scurt pentru că persoanele vulnerabile se vaccinează, ar trebui să scadă formele medii și severe și presiunea. Ne-a prins valul 3 cu număr mic de persoane vaccinate. După 25% ar trebui să se vadă. Probabil în două luni ar trebui să avem o scădere a presiunii. Tulpina din Marea Britanie e predominantă”, spune medicul infecționist Adrian Marinescu.

Adrian Marinescu: Contează ca anticorpii să ne protejeze

Întrebat la Digi24 dacă a întâlnit cazuri de persoane care să fi fost vaccinate cu ambele doze și care să fi făcut, totuși, COVID-19, Adrian Marinescu a spus că există astfel de cazuri, dar sunt rare.

El adaugă că important este că persoanele vaccinate au anticorpi, ceea ce le ajută să nu facă forme severe ale bolii.

„Sunt cazuri, dar rare. Pe mine mă interesează să nu am boala. Virusul poate ajunge. Contează ca anticorpii să mă protejeze, să nu fac formă complicată, poate o formă ușoară”, spune Marinescu.

Declarațiile medicului vin în contextul în care în ultimele zile s-au înregistrat creșteri ale numărului de pacienți cu forme severe de boală, internați la Terapie Intensivă.

3.743 de cazuri noi de COVID-19 în 24 de ore

România a înregistrat 3.743 de noi cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 în ultimele 24 de ore, potrivit datelor Grupului de  Comunicare Strategică (GCS).

De asemenea, față de raportarea anterioară s-au înregistrat 60 de noi decese asociate COVID-19.

În total, în secțiile ATI din întreaga țară sunt internate 1.339 de persoane cu forme severe ale bolii.

Până astăzi, 22.268 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

Autor
Daniel Matei a absolvit Facultatea de Jurnalism din București, iar de-a lungul ultimilor zece ani a lucrat pentru mai multe publicații online din România. El s-a alăturat echipei GÂNDUL.RO în ... vezi toate articolele