Adrian Streinu-Cercel, mesaj categoric pentru românii care se tem de vaccinul anti-COVID: „Să-și bage mințile în cap! Doamne ferește…”
Adrian Streinu-Cercel a transmis un mesaj dur, luni, celor care se tem de reacțiile adverse în urma vaccinului contra Covid-19. Medicul s-a vaccinat el însuși zilele trecute și a vorbit despre experiența sa.
„Să se gândească: dacă Doamne ferește se îmbolnăvesc au trei variante. Prima e să treacă prin infecție fără să aibă niciun fel de simptomatologie. Cu siguranță, vor infecta pe ceilalți din jurul lor, ceea ce nu e bine.
A doua variantă este să dezvolte boala într-o formă medie, spre severă și să scape fără problemă.
A treia variantă este să ajungă la terapie intensivă. Pot să scape sau să nu. Deci, să-și bage mințile în cap și să se ducă să se vaccineze. E singurul sfat pe care pot să-l dau!”, a spus medicul Streinu-Cercel la Antena3.
Primele declarații ale lui Adrian Streinu-Cercel după ce a fost vaccinat împotriva COVID-19
Medicul infecționist Adrian Streinu-Cercel a făcut primele declarații după ce a fost vaccinat, duminică dimineața, împotriva COVID-19.
Acesta a ținut să le mulțumească celor din echipa de la Institutul de Boli Infecțioase Matei Balș din București pentru toată activitatea acestora din timpul pandemiei de COVID-19, după cum informează Antena 3.
„E extraordinar vaccinul! Nu a durut absolut deloc. Fetele au mână foarte ușoară, pentru că sunt de la noi din Institut și echipa de aici este o echipă superbă din punct de vedere medical și al dotărilor. Eu vreau să le mulțumesc tuturor, pentru că au făcut o treabă nemaipomenită în această pandemie”, a spus medicul după ce a fost vaccinat, duminică dimineața.
Acesta a mai spus că cetățenii trebuie să înțeleagă că vaccinul reprezintă singura modalitate de a depăși această perioadă dificilă.
„Lumea a înțeles că acest virus e o nenorocire și că poate să te omoare. Singura modalitate de scăpare imediată este vaccinarea. Vaccinul este superb, din punct de vedere al modului în care a fost conceput”, a mai spus Streinu-Cercel.